Admiră cubismul lui Picasso, pe care l-a şi transpus în unele opere. Acum, ajută elevii să desluşească tainele şevaletului şi ale culorilor.

Pasiunea pentru culori şi-a pus amprenta asupra Anitei în copilărie. Câţiva ani mai târziu, pe când era elevă în clasa a VII-a, Anita s-a hotărât să urmeze cursurile Liceului de Artă din Slobozia. „L-am întrebat pe profesorul meu de desen, Vasile Aionesei, dacă am vreo şansă la Liceul de Artă. Răspunsul a fost unul pozitiv, deşi nu prea mă aşteptam“, rememorează Anita.

Impulsionată de încurajările profesorului, a continuat să se aplece cu pasiune asupra picturii şi, până la sfârşitul clasei a VIII-a, să îşi ajute colegii de clasă cu diferite lucrări. „Veneau colegii şi mă rugau să le fac desenele. Nu i-am refuzat niciodată. Erau, pur şi simplu, uimiţi de faptul că aveam atâta răbdare să migălesc“, spune Anita.

Când a intrat la Liceul de Artă, şi-a văzut visul împlinit. „Am fost foarte încântată, era ceea ce îmi doream“, zâmbeşte tânăra. Anii de liceu au trecut şi, odată cu ei, şi expoziţiile care au găzduit lucrările sale. Totuşi, adolescenta, pe atunci, se gândea cu teamă la viitor. „Îmi era teamă de facultate. Cred că nu prea avem încredere în mine, însă, treptat, am căpătat ceea ce cred că îmi lipsea“, mărturiseşte Anita.

Prima zi ca profesor

Pasul următor a fost astfel cât se poate de logic, adolescenta s-a înscris la Facultatea de Arte Plastice „Din păcate, la Bucureşti, artiştii nu erau deloc uniţi, spre deosebire de Slobozia. Nu am legat prietenii cu colegii de facultate. Probabil, din cauza faptului că se credea că ne putem fura ideile şi că nu există loc pe piaţă pentru toţi. Era o competiţie acerbă“, explică tânăra.

După ce a terminat facultatea, Anita a predat timp de un an la Urziceni. Deşi au trecut aproape şase ani de atunci, îşi aminteşte şi acum prima