Deşi ne aflăm în pragul campaniei pentru europarlamentare, în România a început campania pentru prezidenţiale. Semnele acestei realităţi incontestabile se desluşesc din succesiunea de scandaluri din ultimul timp: DGIPI-Popoviciu, Ioana Băsescu, Mircea Băsescu, Gigi Becali.

Cu excepţia lui Radu Duda, nu ştim competitorii care se vor înscrie în campania oficială, cea care se va desfăşura abia peste şase luni. Traian Băsescu nu şi-a anunţat intenţia de a candida, ba chiar din când în când se joacă "de-a nu ştiu dacă mă voi înscrie în cursă". Lucru normal dacă ne gândim că domnia-sa a ales drept strategie ipostaza bărbatului de stat neliniştit de soarta ţării în vremuri de criză şi, în consecinţă, absolut dezinteresat de politicianismul presupus de bătălie electorală.

În ultimul timp s-a vehiculat prin presă şi prin politică ipoteza unei resemnări a lui Traian Băsescu. Dacă nu ne aflăm în faţa unei realităţi denunţate de zicala "Vrabia mălai visează", putem pune această ipoteză pe seama unei campanii subtile vizând părăsirea preşedintelui de către structuri. Noi credem însă că Traian Băsescu va candida. Fie şi pentru că nu e el omul care să renunţe atât de uşor la o bătălie.

Deşi ne-a ameninţat că îşi va asuma postura de competitor cât mai repede, orice întârziere fiindu-i fatală, Crin Antonescu n-a făcut nici măcar pasul lui Mircea Geoană pe drumul către bătălie: cel al desemnării de un for al PNL. Spre deosebire de alte momente electorale postdecembriste, ne aflăm în faţa unei situaţii ciudate: nu mai sunt decât şapte luni până la alegeri şi totuşi, din punct de vedere oficial, nu beneficiem decât de lansarea unui singur competitor. Şi acela văzut încă de mulţi ca un rătăcit romantic în politică.

Practic, în aprilie al unui an de scrutin prezidenţial ştim sigur doar atât: că avem alegeri prin noiembrie. Cine vor fi co