Mama unui copil în vârstă de şase ani a depus, joi, o plângere la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj, susţinând că medicul unei ambulanţe private i-a cerut bani pentru a consulta copilul.
Femeia, din localitatea Floreşti, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vinerea trecută se afla împreună cu copilul la socrii săi, în Cluj-Napoca, iar băiatului i s-a făcut rău, astfel că a sunat la 112, iar acolo a ajuns o ambulanţă privată.
"Am sunat la 112, copilul meu se simţea foarte, foarte rău. Îl durea burtica, în urmă cu o săptămână înghiţise o jucărie şi nu se simţea bine. Eram în cartierul Mănăştur, la socri, am sunat la 112, mi-a făcut legătura cu o salvare şi au venit un medic şi încă două femei şi un domn. M-a întrebat CNP-ul copilului, am zis că nu îl am, sunt la socri, noi locuim în Floreşti, certificatul este acolo. Au zis că dacă nu îl au, dacă e alt copil, nu pot să îl ia, mi-au spus că trebuie să achit 180 de lei, pentru că altfel nu pot să intre la caz. Au zis că dacă nu am CNP-ul, cum pot să justific cine e copilul? Am dat 200 de lei şi, după ce am achitat suma, m-au transportat la spital împreună cu copilul. Până când nu am dat banii, nu l-au consultat", a afirmat femeia.
Ea a adăugat că a mers, luni, la sediul firmei, unde a dus certificatul de naştere al copilului şi şi-a recuperat banii.
"Luni am mers la sediul firmei, pe Calea Turzii, şi mi-am recuperat banii de acolo. Eu am dat banii la medic, la sediul firmei am primit banii înapoi de la o doamnă, am dus certificatul de naştere, mi-au făcut o copie şi am primit banii. Azi (joi - n.r.) am fost la Ambulanţă (SAJ - n.r.) şi am depus plângere. Medicii de la SAJ au spus că ce s-a întâmplat este revoltător, nu trebuia să îmi ia nicio sumă de bani, eu am sunat la 112, nu la ambulanţă privată să vină acasă, aşa ceva nu e admisibil. Pe moment nici nu ştiam ce să răspund, apoi îm