Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii şi comisarii de la Gardă au verificat magazinele de carne ale Dollar Prod

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 15 februarie 2013 ·

Poliţiştii de la Economic şi comisarii de la Garda Financiară au verificat magazinele de carne din Piaţa Moldovei şi din cartierul Sud al municipiului Focşani, ce aparţin TSDM Dollar Prod, abator ai cărui acţionari au fost Silviu Trăşculescu şi Dumitru Mocanu.

Anchetatorii ne-au precizat că au fost verificate documentele de aprovizionare dar şi cantităţile de carne din magazine, nefiind găsite neconcordanţe între datele din hârtii şi marfa din magazin.

Verificările au venit ca urmare a faptului că marţi, o maşină încărcată cu carne a fost oprită în trafic, iar conducătorul auto nu a putut prezenta documente pentru marfa din autoutilitară. Maşina a ajuns în curtea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, timp în care au fost efectuate verificări.

Ulterior, o altă maşină încărcată cu peste 500 kilograme de carne a fost găsită în curtea fostului abator al lui Trăşculescu, care are autorizaţia de funcţionare ridicată după ce abatorul a intrat în insolvenţă. Şoferul autoutilitarei se pregătea să plece cu aceasta, în momentul în care poliţiştii, medicii de la DSVSA şi comisarii de la Garda Financiară au ajuns în curtea fostului abator.

Din verificări a reieşit că animalele au fost sacrificate ilegal în abatorul care nu mai are autorizaţie de luna trecută. Întreaga cantitate de carne, peste 750 kilograme, a fost confiscată de către reprezentanţii DSVSA şi a fost incinerată la Homocea. Totodată, medicii veterinari l-au amendat cu suma de 1.000 lei pe Dumitru Mocanu, acţionar şi el la TSDM Dollar Prod, care ar fi tăiat animalele în fostul abator.

Miercuri, Dumitru Mocanu a cerut ca cele peste 700 kilograme de carne confiscate marţi de poliţişti, să fie incinerate în prezenţa avocatului său.

Poliţiştii de la Economic şi comisarii de la Garda Financiară au verificat magazinele de carne din Piaţa Moldovei şi din carti

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°