Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FLORIN GHIOCA: Vedetele şi Facebook-ul

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Pe bine-cunoscuta reţea de socializare virtuală Facebook au intrat o mulţime de vedete autohtone.

Unele cu gândul de a se mai promova, altele pentru a păstra legăturile cu fanii, iar o parte chiar pentru a socializa cu toată lumea, la adăpostul schimburilor de mesaje pe net.

De ceva vreme, însă, Facebook-ul a devenit o adevărată sursă de ştiri. Astfel, poţi afla în timp real dacă Marius Moga s-a certat cu Iulia Vântur, dacă Mihai de la Hi-Q are o nouă iubită sau pe unde mai are concerte Alexandra Ungureanu.

Modul facil de a obţine astfel de „ştiri” nu face altceva decât să ne pună nouă, jurnaliştilor, pe tavă, cea mai la-ndemână metodă de „a promova la botul calului” vreo vedetă. Nu în ultimul rând, este chiar o miniagenţie de ştiri mondene, cu informaţii direct de la sursă, „nefiltrate” de PR-i.

Fireşte, n-ai de unde să ştii dacă datele sunt sau nu corecte, dacă au fost postate intenţionat eronat, în glumă sau cu un anumit scop. Însă, din păcate, în presa noastră a apărut tot mai mult un nou tip de „jurnalist”, respectiv PR-ul.

Furnizor de ştiri, acesta a preluat multe din prerogativele ziaristice şi a ajuns chiar să publice sub semnătura jurnalistului diverse comunicate de presă. S-a dus naibii aşadar comunicarea directă.

Acum Facebook şi Twitter ne dau clue-uri, în timp ce PR-ii vin să susţină vedetele oferind „hrană gata mestecată” celor mai comozi dintre noi.

Au existat în presă cazuri celebre, în care o „ştire” a apărut în ziar cu tot cu semnătura şi datele de contact ale PR-ului furnizor sau în care lacunele gramaticale ale acestuia au apărut drept gafe monumentale, neobservate la momentul publicării.

Din păcate, avantajul pe care internetul îl oferă în obţinerea şi răspândirea rapidă a informaţiilor se transformă într-un real dezavantaj atunci când interv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°