Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la fiul lui tata la ... comisar-şef Se caută candidaţi pentru parlamentare, nume grele, dar mai ales cu bani

Publicat in Ziua Constanta, vineri 21 septembrie 2012 ·

Spre deosebire de campania de la locale, campania electorală de la generale va fi una încrâncenată, cu mult spectacol mediatic în care se vor cheltui sume considerabile de bani. La locale am văzut că este vorba de mai puţin efort, energie şi bani. Mizele au fost minimizate. Explicaţia este simplă. Legea electorală privilegiază primarul în funcţie care are cea mai bună şansă în a scoate cele mai multe voturi din primul tur. La alegerile generale, miza este foarte mare chiar în condiţiile în care USL conduce detaşat în sondajele de opinie. Lupta va fi mai evidentă şi mai ales pe bani.

Politicienii nu se înghesuie să candideze

Criza economică sau lipsa banilor, la putere sau în opoziţie este principalul impediment în desemnarea candidaţilor pentru Colegiile parlamentare din acest an. Sumele vehiculate pentru campania parlamentarelor sunt cuprinse între 100.000 şi 200.000 de euro funcţie de dimensiunea colegiilor. Parlamentarii aflaţi deja în funcţie, mai ales cei din cadrul USL sunt mult mai liniştiţi faţă de cei care vor să ajungă în Camera Deputaţilor şi în Senat. Pentru un parlamentar în funcţie va fi mai simplu, deoarece el nu are decât să vină în faţa alegătorilor şi să-şi explice activitatea iar pentru cei de la USL va fi şi mai uşor pentru că sunt pe val şi lumea îi va alege. Şi totuşi nu există prea mulţi doritori să intre în competiţie. Motivul, vă vine sau nu a crede, ţine de costurile campaniei.

În 2008, PSD Constanţa a făcut campanie la pachet, acţiunile au fost susţinute financiar de cei cu posibilităţi, iar candidaţii buni dar cu venituri modeste au fost ajutaţi de ceilalţi candidaţi cu dare de mână. „În acest an lucrurile stau cu totul altfel, fiecare va fi pe cont propriu, susţine Alexandru Mazăre, senator PSD de Constanţa. Ceea ce înseamnă că dincolo de profesionalism sau calităţi politice, candidaţii vor avea nevoie şi de bani. Din ac

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 4 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°