în ultima săptămână între preşedintele Băsescu, care l-a vizitat pe omologul său francez la Paris, şi ministrul integrării, Anca Boagiu, care a avut întrevederi cu membrii Bundestagului, în ultima săptămână între preşedintele Băsescu, care l-a vizitat pe omologul său francez la Paris, şi ministrul integrării, Anca Boagiu, care a avut întrevederi cu membrii Bundestagului, la Berlin. Secretarul de stat în MIE, Leonard Orban, şi-a exprimat convingerea că ratificarea va fi finalizată în toate statele UE până la sfârşitul anului.
Apel la summitul din iunie pentru accelerarea procedurilor
Mai sunt şapte luni până la aderare şi opt ţări comunitare care trebuie să ratifice Tratatul. Procedurile de ratificare sunt demarate deja în toate cele opt, iar majoritatea a anunţat că, până în iulie, Bucureştiul şi Sofia vor avea un vot final. Surse de la Bruxelles au confirmat pentru Adevărul că în concluziile summitului european din iunie va exista şi un apel la adresa statelor restanţiere cu ratificarea pentru accelerarea procesului în parlamentele naţionale.
Devansarea raportului CE nu schimbă data ratificării la Berlin
Cu toate acestea, Germania şi Danemarca rămân ferme pe poziţie, votul lor final asupra Tratatului aşteaptă raportul din toamnă al Comisiei. Deşi comisarul pentru extindere Olli Rehn a cerut Bundestagului grăbirea ratificării, ministrul Boagiu, aflat recent la Berlin, a obţinut doar promisiunea că parlamentarii germani votează asupra Tratatului în 26 octombrie. Un reprezentant al fracţiunii CDU/CSU din Bundestag ne-a declarat că este aproape sigur că documentul va întruni cele 2/3 de voturi necesare în legislativul de la Berlin. Termenul de ratificare nu va fi schimbat nici în cazul unei devansări a raportului CE (în septembrie). În 24 noiembrie, ratificarea ajunge în Bundestag, iar din acel moment preşedintele german Koeh