Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mişirelicu, înapoi după gratii

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 5 decembrie 2013 ·

*A stat în arest preventiv preţ de zece luni, după care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare *Marţi, Tribunalul l-a trimis înapoi după gratii

În luna octombrie 2013, Mihai Mişirelicu a ajuns, din nou, în faţa magistraţilor tulceni, unde s-a solicitat revocarea suspendării pedepsei. La termenul de marţi, 3 decembrie, Tribunalul a decis că „admite sesizarea. Dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de trei ani închisoare aplicată intimatului Mişirelicu Mihai prin sentinţa penală 70/2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, definitivă la 21 martie 2013 şi dispune executarea acestei pedepse în regim de detenţie”.

Decizia poate fi atacată cu recurs în zece zile de la comunicare.

Faptele

În martie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a fost sesizat cu privire la faptul că în barul S.C. Party Pas S.R.L., situat pe strada Spitalului din Tulcea, două persoane, având asupra lor o armă letală, tip pistol, au îndreptat-o asupra barmanului, după care au executat fiecare câte un foc, fără a fi rănită vreo persoană.

Cu ocazia cercetării locului faptei, echipa operativă, coordonată de procurorul şef secţie urmărire penală a descoperit două tuburi cartuş de fabricaţie străină.

„Prin metode investigative specifice, s-a stabilit ulterior identitatea celor două persoane, ca fiind cetăţeanul român Mişirelicu Mihai şi cetăţeanul albanez Xhija Denis, faţă de care, la data de 17 martie 2010, s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, fiind cercetaţi pentru tentativă de omor calificat, uz de armă letală fătă drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, se arată în comunicatul de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Întrucât din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că cei doi au deţinut şi cantitatea de 64,1 grame Cannabis, substanţă din categoria stupefiantelor d

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 27 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 18 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 10 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum 2 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum o ora
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°