Recunosc: am fost pana in 1989 un promitator ostas al Partidului, un pionier fruntas, remarcandu-ma in toate domeniile: la invatatura, la adunat plante medicinale, la colectat fier vechi ori la reciclat hartie, in activitatile pionieresti (am fost comandant de grupa si, in urma unei campanii electorale in care am reusit sa il atrag de partea mea pe Relu, durul scolii, promitandu-i sefia uneia dintre cele trei grupe ale clasei, comandant de detasament), dar mai ales in ale fotbalului, imitandu-l cu sarg pe Stefan Iovan, chiar daca nu aveam alura acestuia. Eram un cititor zelos al revistei "Cutezatorii", pentru care am si scris un poem scurt, pe linie, pe care ma grabesc sa vi-l impartasesc, pana nu ma deconspira careva: "Poate vine vorba,/ Da este precisul,/ Epoca de aur/ Ne-mplineste visul.// Ceausescu ni-i conducatorul,/ Brav, viteaz si ne-nfricat,/ El ne calauzeste poporul/ Pe drum de aur luminat". Nu se ridicau versurile mele la maiestria pe care o reuseau Corneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu sau Emilian Marcu, de pilda, dar tot era ceva… Eram in clasa a doua si le mai si cantam pe o melodie de rock'n'roll, visandu-ma un fel de Elvis comunist.
Devotamentul meu se zbatea insa intre doua mari dileme: ce sa aleg, cauza Partidului, sa devin ca Pistruiatu (imi botezasem un caine, o cotarla mica si grasa, Calu), ca eroii-copii din filmele lui Sergiu Nicolaescu (va multumesc, domnule Nicolaescu, pentru minunatele pilde educative pe care ni le-ati pus la indemana pe vremuri) sau un fotbalist, fundas dreapta de preferinta, la Steaua? Pe de o parte, era exemplul din nenumaratele nuvele, romane, carti ilustrate doldora de copii comunisti, gata oricand de sacrificiu, starnind admiratia celorlalti si, pe de alta parte, cel al lui Boloni, Iovan, Lacatus, Belodedici, Duckadam ridicand Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, spre bucuria nemasluita a intregii tari.
