Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artist român şi măgăruş multimedia fac opt maratoane la pas prin Flandra

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 27 iulie 2012 ·

Un tânăr artist român va bate cu pasul peste 300 de kilometri prin Flandra, alături de alţi peste 30 de artişti europeni. Institutul Cultural Român Bruxelles se asociază în premieră cu festivalul SIDEWAYS şi sprijină prezenţa lui Daniel Djamo (n. 1987). SIDEWAYS 2012 are loc între 17 august şi 17 septembrie şi înseamnă 33 de proiecte artistice în aer liber, o drumeţie de 334 kilometri parcurşi în 16 zile, cinci festivaluri ce se vor desfăşura în week-end, două simpozioane plus un măgăruş multimedia.

Selectat din mai bine de 200 de candidaturi, Daniel Djamo reprezintă România cu proiectul My Road.El va parcurge traseul pedestru echivalent cu opt maratoane şi va realiza o instalaţie video şi fotografică centrată pe ideea drumului ca punct de întâlnire, loc de socializare şi de construcţie a unei poveşti sau legende.

La fiecare sfârşit de săptămână, în oraşele Menen, Herzele, Bruxelles, Turnhout şi Zutendaal, artiştii vor realiza instalaţii, ateliere de lucru şi prezentări ale operelor la care vor lucra în perioada respectivă. Inspiraţi de natură şi de mediul înconjurător, de contactul cu oamenii cu care se vor întâlni pe drum, participanţii îşi vor crea propriile lucrări în acest laborator mobil, care poate fi urmărit online, pas cu pas, graţie lui DonkeyXote, un măgăruş multimedia.

Informaţii suplimentare despre SIDEWAYS 2012, artiştii participanţi, parteneri şi traseul proiectului puteţi găsi la www.sideways2012.be, www.icr.ro.bruxelles/ şi pe pagina de facebook a festivalului www.facebook.com/sideways2012.

Un tânăr artist român va bate cu pasul peste 300 de kilometri prin Flandra, alături de alţi peste 30 de artişti europeni. Institutul Cultural Român Bruxelles se asociază în premieră cu festivalul SIDEWAYS şi sprijină prezenţa lui Daniel Djamo (n. 1987). SIDEWAYS 2012 are loc între 17 august şi 17 septembrie şi înseamnă 33 de proiecte

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 29 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 13 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 52 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 58 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°