Fostul mare fotbalist Gică Popescu vrea, cu orice preț, să devină șeful Federației Române de Fotbal. A spus-o azi, într-o intervenție la postul „Digi Sport”. Sursa: CODRIN PRISECARU
Gică Popescu a anunțat că, peste doi ani, va candida din nou pentru președinția Federației Române de Fotbal.
„Mai sunt doi ani până în 2014 și atunci aș vrea să candidez pentru președinția FRF. Nu vreau să profit de o prăbușire a sistemului actual. Nu vreau să mă duc la federație ca să fac profit”, a spus fostul internațional azi, la postul „Digi Sport”. Până acum, Popescu a refuzat să ofere un răspuns tranșant la această problemă, dorind probabil să știe dacă în cursă va intra și marele său rival, Ionuț Lupescu.
„Baciul” a candidat la șefia FRF și în 2005, dar a pierdut lupta cu Mircea Sandu. A fost socotit atunci omul manevrat de „sforarul” Ioan Becali. De altfel, de la coabitarea cu versarul procurator i s-a tras și implicarea în „Dosarul Transferurilor”. A fost achitat în acest dosar, dar procurorii le pregătesc inculpaților, în aceste zile, o surpriză de proporții.
Se bagă și Anghel Iordănescu?
„Baciul” n-a dat semne că s-a lepădat de Ioan Becali, dar oricum are șanse mici să-l bată pe Sandu, care are la dispoziție „mașina de vot” a Adunării Generale.
Se pare însă că Sandu nu mai dorește să candideze și îi „încălzește” scaunul „Baciului”. Asta deși Sandu va pierde funcția de la UEFA, unde este membru în Comitetul Executiv, dacă nu va mai deține post executiv la FRF, ci unul onorific, așa cum se zvonește.
„Dacă vreau, sunt ca Putin. Candidez și în 2014 fără emoții”, spunea, acum câțiva ani, actualul președinte, care pare să se fi răzgândit între timp.
Pe piață există zvonuri că și Anghel Iordănescu, fost selecționer al României, dorește să intre în cursa pentru „Casa Fotbalului”. N-o va face decât sub tutela lui Sandu.