Vă vine să credeţi? Nu s-a uscat bine cerneala pe rezultatele votului catastrofal din decembrie pentru ARD, o super-Kreaţie din kreaţiile Noua Republică, Forţa Civică şi ce a mai rămas din PNŢcd şi PDL, nici nu s-au stins ecourile aplauzelor la Blaga, mult mai tari decît la Udrea, şi a înfrîngerii de la congresul PDL, pe siteurile pedeliste apelurile la donaţia cîtorva euraşi ca autorii să continue să mîzgîlească au ajuns patetice, şi deja părinţii acestor Kreaţii de succes ne fac o Mişcare Populară, care se va adăuga Institutului de Studii Populare, Initiaţiavei Civice de Centru-Dreapta, Fudaţiei Creştin-Democrate şi multor altor asociaţii de experţi şi intelectuali de ”dreapta” care toţi susţin aceeaşi cauză. Cauza trăitului din aflatul în treabă, pentru că la construit statul de drept nu prea i-am văzut, nici cînd noi ne luptam prin tribunale, nici cînd eram interzişi prin presă sau controlaţi la sînge de organe. Pe nici unul dintre ei. În ce o priveşte pe Monica Macovei, folosirea ei cruntă în scopuri de partid trag nădejde că a încetat, şi are să mulţumească pentru culmea succesului final de 200 de voturi unei curţi de isteţi care ar trebui angajaţi de Lăzăroiu pentru talentul cu care au pus-o şefa unui grup format din unii care fie pierduseră alegerile, fie nu avuseseră curaj să se ducă la ele. Mulţumesc în schimb ieşenilor mei care au votat-o pentru dovedirea, o dată în plus, a înclinaţiei moldoveneşti romantice pentru cauzele bune şi pierdute.
Culmea acestor refuzuri disperate de a accepta nu doar că alegerile, pe ţară şi partid, se mai şi pierd, dar că se mai şi încheie, că nu poţi repeta toată ziua alegerile pe care le pierzi, e cu totul jalnică şi o vedem în refuzul penibil de a încheia al lui Traian Băsescu, chiar în momentul în care şi ultimii săi susţinători dezinteresaţi simt că ar trebui să lase pe alţii. Denunţarea în termeni violenţi a par