Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii fac chetă pentru benzină

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 iulie 2009 ·

Din cauza recesiunii economice, poliţiştii din judeţul Neamţ trebuie să găsească soluţii de compromise pentru a face faţă reducerilor de cheltuieli privind benzina, utilităţile şi consumabilele. Sursa: Dan Sofronia

„Comparativ cu primul semestru al anului trecut, cheltuielile materiale au fost diminuate cu 30% sau chiar mai mult. În ceea ce priveşte cota de benzină, aceasta a fost diminuată cu 50% faţă de anul trecut. În acest moment, pentru autoturismele posturilor de poliţie rurale e alocată o cotă 20 de litri de benzină pe lună. E foarte puţin şi încercăm să facem faţă situaţiilor de urgenţă ce se ivesc“, spune comisarul şef Aurelian Vasea Şoric, comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Neamţ.

„Sfântă-i cheta”

Problema diminuării cotei de combustibil este luată ca atare de lucrători, pe principiul „unde-i lege, nu-i tocmeală“. Şi se recurge la eterna chetă din banii proprii, pentru a nu fi puşi în situaţia de a-şi roade pingelele.

„20 de litri ajung pentru două zile, dacă ai vreo persoană pe care trebuie s-o duci la Piatra Neamţ la audieri la procuror sau la vreun proces dacă are mandat de aducere. Aşa că sfântă-i cheta, pentru că altfel nu poţi face faţă. Până acum vreo trei ani, înainte de avea maşini în dotare, ne făceam serviciul cu autoturismele personale“, povesteşte şeful unui post de poliţie din apropiere de Piatra Neamţ, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Tot din cauza insuficienţei bugetului, în acest an nu s-au alocat fonduri pentru reabilitatrea unor posturi rurale şi nici pentru dotările necesare dării în folosinţă a unui nou sediul al Poliţiei Bicaz.

Subfinanţarea face ca personalul să fie insuficient, raportat la evoluţia criminalităţii mai ales în mediul rural, numărul de poliţişti la 100.000 de locuitori fiind de 166, sub media pe ţară.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 46 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 49 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 29 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°