Asociaţia Pro Democraţia, împreună cu Consiliul Judeţean Braşov, va derula, timp de zece luni, un proiect finanţat din fonduri PHARE, numit „Transparenţa în satele braşovene”. „În cadrul acestui proiect, obiectivul nostru este de a îmbunătăţi modul de implementare a prevederilor Legii 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Legii 52/ 2003 privind transparenţa actului decizional, la nivelul autorităţilor locale din mediul rural din judeţul Braşov. Grupul ţintă al proiectului îl constituie 48 de funcţionari publici responsabili cu aplicarea celor două acte normative, ce urmează să fie implicaţi direct în activităţi de informare şi consultare a cetăţenilor din mediul rural”, ne-a explicat Daniela Şurubariu, coordonatorul proiectului APD.
Timp de zece luni, vor fi organizate întâlniri publice în comunele din judeţ, în cadrul cărora reprezentanţii Asociaţiei Pro Democraţia şi voluntari vor împărţi pliante informative prin intermediul cărora vor fi informaţi cetăţenii de prevederile celor două legi. De asemenea vor avea loc şi discuţii directe cu cetăţenii pe marginea acestora. În acest fel, se speră că locuitorii din mediul rural vor avea fi mai bine informaţi şi vor afla mai mult despre procesul decizional, care, în cele mai multe situaţii, le afectează vieţile. Asociaţia Pro Democraţia, împreună cu Consiliul Judeţean Braşov, va derula, timp de zece luni, un proiect finanţat din fonduri PHARE, numit „Transparenţa în satele braşovene”. „În cadrul acestui proiect, obiectivul nostru este de a îmbunătăţi modul de implementare a prevederilor Legii 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Legii 52/ 2003 privind transparenţa actului decizional, la nivelul autorităţilor locale din mediul rural din judeţul Braşov. Grupul ţintă al proiectului îl constituie 48 de funcţionari publici responsabili cu aplicarea celor două