Suntem prost informaţi referitor la drepturile şi obligaţiile fiscale. Vor mai trece mulţi ani până când vom ajunge din urmă statele UE. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Românii sunt foarte prost informaţi în ceea ce priveşte obligaţiile şi drepturile fiscale pe care le au. În loc să rezolve problema, autorităţile responsabile păstrează o secretomanie aproape ocultă asupra acestor informaţii, ascunzându- se în spatele trimiterilor la Monitorul Oficial.
În opinia Emiliei Dragu, partener al companiei de consultanţă fiscală TaxHouse, „nivelul de informare în rândurile cetăţenilor români cu privire la obligaţiile şi drepturile fiscale pe care le au este destul de scăzut. Informaţiile care ajung la cetăţeni din surse precum site-ul Ministerului de Finanţe şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), buletinele informative ale companiilor specializate sau chiar presa, sunt destul de bulversante şi, de cele mai multe ori, creează confuzii mari”.
Astfel, persoanelor care nu înţeleg o lege sau nu ştiu cum să o interpreteze nu le rămâne decât să apeleze, pe cheltuiala lor, la un specialist care să descâlcească lucrurile.
La alţii se poate
Fiscul românesc încearcă de câţiva ani să preia modelul spaniol, orientat către contribuabil. Cum arată de fapt Fiscul din Spania? Să ne imaginăm centre de informare care înlocuiesc ghişeele clasice, un calendar pe site-ul ANAF cu obligaţiile fiscale care spune, spre exemplu, că „mai sunt două zile până la termenul de depunere a declaraţiilor X”, centrale care preiau apelurile contribuabililor şi unde specialiştii le răspund punctual.
Potrivit partenerului TaxHouse, în Spania mai funcţionează „ghişeele cetăţeanului”, unde persoanele din respectiva regiune îşi pot rezolva aproape toate obligaţiile pe care le au faţă de stat, inclusiv cele fiscale. „În ţările nordice, l