Aproximativ 70 de proprietari de terenuri şi localnici de pe Valea Homorodului Mare au protestat, sâmbătă, faţă de construirea unei microhidrocentrale în staţiunea Băile Homorod, susţinând că aceasta va distruge echilibrul ecologic şi va afecta dezvoltarea turistică a zonei.
Protestatarii, localnici şi proprietari de terenuri şi case de vacanţă din staţiunea Băile Homorod, s-au adunat, sâmbătă, în faţa barajului de acumulare al microhidrocentralei care va fi construită pe pârâul Homorodul Mare, reclamând că nu au fost consultaţi cu privire la acestă investiţie şi că toate avizele şi autorizaţiile de construcţie ar fi fost obţinute ilegal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lucrările la microhidrocentrala de la Băile Homorod, investiţie autorizată în anul 2011 de Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, au fost sistate în 14 august, când antreprenorul a fost amendat cu suma de 3.000 de lei, după ce s-a constatat că planul de investiţii initial a fost modificat, situaţie în care autorizaţiile emise iniţial nu mai erau aplicabile.
Egyed Zoltan, activist pentru protecţia mediului, a afirmat că preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, ar fi ştiut încă din luna iulie că sunt ilegalităţi în ceea ce priveşte derularea lucrărilor de construcţie la microhidrocentrală, dar "s-a făcut că plouă" pentru ca acestea să nu fie întrerupte.
"În data de 22 iulie, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a făcut un control la CJ Harghita şi a făcut un proces-verbal în care era scris că totul este ilegal, că sunt cel puţin 5 puncte de ilegalităţi. În 29 iulie, la o săptămână după control, CJ a răspuns celor din Homorod Băi, comunicându-le că totul este în regulă. Iar la trei săptămâni după acest control, în data de 14 august, CJ opreşte lucrările, după ce totul a fost construit. Adică CJ a tras de timp astfel încât constructorul să poată să termine construcţ