De cîte ori vine vorba despre Lucian Sînmărtean, discuția cuprinde și regretul că “în ciuda unui talent deosebit, băiatul ăsta nu s-a realizat pe deplin!” Afirmația conține o mare doză de adevăr. Lansat la Bistrița, orașul unde s-a născut pe 13 martie 1980, Sînmărtean a evoluat 6 sezoane în străină tate fără să impresioneze. Cu exagerarea de rigoare, era comparat cu Platini, dar n-a confirmat. În 2003, a început promițător la Panathinaikos Atena, pentru ca, și din pricina problemelor familiale, să intre repede într-un con de umbră din care n-a ieșit nici la Utrecht.
Întors în 2009 la Bistrița, s-a transferat anul următor la Vaslui și a contribuit din plin la ascensiunea formației moldave, pentru care a jucat, socotind toate competițiile, 61 de meciuri și a înscris 4 goluri. În ciuda întîrzierii, abia la Vaslui a oferit și oferă întreaga măsură a harului său.
Numai 4 goluri, adică puține, dar trebuie să judecăm că, înainte de a fi un golgeter, Sînmărtean rămîne un creator, un constructor de faze și de ocazii. Posesorul unei tehnici sclipitoare, el e unul dintre ultimii fotbaliști români, sau măcar dintre puținii, care mai știu să dribleze. Și, implicit, să facă spectacol, să seducă tribuna.
Duminică seara, cînd Vasluiul i-a administrat lui Dinamo primul eșec din actuala stagiune, Sînmărtean a strălucit din nou. Printre altele, a marcat golul de 3-1 și a închis partida, a încheiat conturile. A reușit o bijuterie: a luat balonul de la mijlocul terenului și, printr-o cascadă de fente înșelătoare, a pătruns vijelios spre poarta “cîinilor roșii”, după care, șutînd plasat, i-a anulat portarului Bălgrădean orice șansă de a interveni.
Surprinzător, Sînmărtean n-a adunat decît 6 prezențe în “națională” și, încă mai surprinzător, nici una pe parcursul mandatelor lui Pițurcă!
S-a zis despre el, unii mai zic și azi, că nu-i om de grup. Că ține excesi
