A doua mare clădire a lumii se întreţine zilnic ca o scară de bloc: spălată cu mopul, geamurile şterse cu ziarul, perdelele spălate în chiuvete.

Doamna Nuţi spală zilnic “în faţă la Duca, la Mihai Vitezu şi la domnu’ preşedinte”. Cară după ea găleata din plastic în care înmoaie şi stoarce mop-ul după nevoi. Marmura pe care străinii păşesc cu admiraţie când vizitează Casa Poporului reprezintă doar un front de lucru prea mare pentru cât de puţine şi prost plătite sunt “fetele”. 3.500 de mp de holuri imense pe capul a 15 femei de serviciu.

Asta e zona 0 a palatului. Noroc că Mihai Viteazu nu prea aduce noroi în sala care-i poartă numele, iar “domnu’ preşedinte” al Senatului circulă cu maşina de serviciu până la scară.

Va aşteptaţi ca, la cât de celebră e în lume, Casa Poporului să aibă şi ea facilităţi de întreţinere cel puţin similare cu ale unui hypermarket de cartier. Dar nu e aşa. Sălile imense placate cu marmură sunt curăţate cu mopul, geamurile de catedrală se spală, gospodăreşte, cu mâinile şi cu ziare, iar perdelele… e aici e o întreagă poveste.

“Mama” Casei Poporului, arhitecta Ana Petrescu, zice că clădirea e prost administrată, şi că altfel ar fi stat lucrurile dacă ar mai fi trăit Ceauşescu, iar “tatăl” casei, şeful Direcţiei Tehnice Alex Tănase, dă vina pe lipsa de bani, dar şi pe defectele lăsate din construcţie. Între un tată liberal şi o mamă conservatoare, casa se deteriorează, înainte să apuce cineva să-i taie panglica oficial.

Deputaţii fac coadă la lifturi şi la WC

Administrarea unei clădiri de rangul şi dimensiunile Palatului Parlamentului e o provocare. Publicul îşi imaginează că dincolo de coloanele înalte şi zidurile groase lucrurile se petrec ca într-o uzină nemţească. În realitate ele nu sunt cu mult diferite faţă de o scară de bloc românească, iar imaginatul confort