Singurul stâlp din oraş alimentat de la soare, montat experimental în 2009, nu face faţă nopţilor lungi de iarnă.Soluţia cea mai rentabilă, aplicată la stâlpii de iluminat de pe domeniul public, s-a dovedit a fi cea a becurilor economice.
Soluţia cea mai rentabilă, aplicată la stâlpii de iluminat de pe domeniul public, s-a dovedit a fi cea a becurilor economice.
În urmă cu aproximativ un an şi două luni, Administraţia Domeniului Public şi Privat (ADPP) din Giurgiu a instalat în parcul Mihai Viteazul un stâlp de iluminat cu leduri, care se alimentează cu electricitate obţinută pe baza energiei solare. Existenţa “stâlpului ecologic” a trecut aproape neobservată în oraş. “Avem un stâlp care merge singur? Nici n-am ştiut!”, a declarat un responsabil din primărie.
Giurgiuvenii trec şi ei, fără să-l bage în seamă. “Cred că este un stâlp de iluminat. Dar, până acum nu mi-a atras atenţia, prin nimic. Are o formă modernă şi cred că n-am mai văzut modelul ăsta în altă parte, în oraş”, a declarat o tânără de 16 ani, care se ducea spre casă.
Un experiment nereuşit
Din păcate, acest sigur stâlp ecologic, unic în sistemul de iluminat public din Giurgiu, s-a dovedit un experiement nereuşit.
“Stâlpul care se alimentează cu electricitate de la soare a fost o ofertă din partea unei firme care comercializează obiecte de iluminat. Deşi nu am plătit nimic pentru el, dezamăgirea a fost mare, pentru că, pe lângă că este foarte scump, dispozitivul nu face faţă unei nopţi lungi de iarnă. Dimineaţa, pe la ora 4.00, lumina stâlpului abia mai pâplâie, ca o lumânare”, a explicat Ionel Sevastian, şeful Serviciului Pregărire şi Urmărire Producţie al ADPP.
“Este o soluţie total nerentabilă, în condiţiile în care întreaga instalaţie costă 7.000 de lei şi, în plus, mai trebuie şi păzit, pentru că, la baza stâlpului sunt doi acumulatori car