Fix 1352 de zile va împlini Călin Popescu Tăriceanu, pe 10 septembrie, de când se află în fruntea unui guvern şubrezit de propria sa componenţă şi de marea agitată pe care a plutit în derivă până acum. Echipajele s-au tot modificat – unii mateloţi s-au înecat la mal, alţii s-au salvat pe alte corăbii până la a ajunge la formula de acum - cea în care, cu două-trei excepţii, majoritatea miniştrilor sunt cu caşul aferent la gură şi cu lipsa de ex-perienţă ce-i face victime sigure printre corsarii care pândesc prin diversele golfuri. Doar trei dintre ei fac parte din gloriosul guvern al Alianţei pus cu de-a sila de Băsescu să păstorească România portocalie, restul având o vechime în post de numai cinci luni la data când, cel puţin teoretic, vor trebui să-şi împacheteze lucrurile de prin cabinete şi să ia calea bejeniei opoziţio-niste. Cu toate acestea, o linişte suspectă domneşte în rândul formaţiunilor aflate la guvernare. Cei 12 liberali şi 4 maghiari par să nu-şi facă prea multe griji în legătură cu votul de după depunerea moţiunii de către Mircea Geoană. Ştiu ei ceva ce nu ştim noi, sau e tactica obişnuită, de negare sau ignorare a unei evidenţe? Că-şi văd de treabă, desăvârşindu-şi erorile şi nepriceperea, nu e chiar aşa de rău. Decât să nu facă nimic, mai bine să se facă că fac ceva. Este limpede însă că, în aceste condiţii, de presiune permanentă, din toate părţile, nu se poate structura nimic deosebit. Este la fel de limpede că, dacă nu se aşteaptă la un naufragiu definitiv, de tip Titanic, echipajul lui Tăriceanu ştie bine că alternativa nu poate fi alta decât subţierea considerabilă a rândurilor sale şi primirea printre ei a unor mercenari agresivi şi puşi pe recuperat la ce se mai poate recupera. Un lucru este (aproape) sigur: cu nici un preţ, actuala structură parlamentară, căreia-i revine luarea deciziei, nu va accepta o soluţie care să implice alegeri antic