Senatorul social-democrat Mircea Geoană a declarat, joi, la o conferinţă din Parlament despre Legea Voluntariatului, că vrea să se mute la casa lui, unde să nu mai fie nevoit să plătească chiria de 3.200 de euro de la vila RA-APPS.
Mircea Geoană a declarat că este pe cale să îşi găsească o nouă locuinţă unde nu va mai fi nevoit să plătească chirie. "Vreau să stau în casa mea. Nu mai vreau să stau cu chirie. Voi cumpăra o casă şi sper să fac lucrul acesta cât mai curând", a spus el.
Întrebat de ce a rămas în locuinţa RA-APPS până în acest moment, după ce în primăvară declarase că o va părăsi în două luni, Geoană a răspuns: "A trecut şi vara. Nu cred că sunt atât de multe întrebări, cel puţin pentru mine, astăzi, cu privire la rezolvarea problemei acesteia. Dacă 95% dintre români sunt ptoprietari în casa lor, şi eu îmi doresc să fiu proprietar în casa mea".
Geoană nu a precizat dacă va cumpăra imobilul RA-APPS în care locuieşte acum sau dacă va achiziţiona un alt imobil.
Geoană despre candidatura Elenei Udrea la prezidenţiale: "România nu e pregătită pentru orice femeie"
Preşedintele Senatului a mai declarat, referitor la alegerile prezidenţiale de anul viitor, că România ar fi pregătită pentru o femeie în funcţia supremă din stat, dar nu orice femeie, cum ar fi Elena Udrea care este asociată cu un regim antipatizat de alegători.
"Este dreptul fiecărui politician să aibă ambiţiile şi speranţele sale şi, de ce nu, o femeie candidat. România este pregătită pentru o femeie în funcţia supremă din stat, dar nu pentru orice femeie. Şi cred că aici este dificultatea pe care doamna Udrea o are".
Întrebat la ce se referă când vorbeşte de "orice femeie", Geoană a spus: "„În sensul că sunt convins că, undeva dintr-o zonă mai puţin politizată şi mai puţin legată de actualul regim, ar putea să existe şanse, inclusiv pentru funcţia supremă î