A început Festivalul Enescu! Aseară a avut loc concertul de deschidere - aşa cum mă aşteptam, publicul numeros de-abia a încăput în sală, iar evoluţia a fost conform aşteptărilor. Nu promit o cronică obiectivă, ci una subiectivă, de om care, pur şi simplu, iubeşte muzica clasică.
A fost un concert de deschidere reuşit, cred că unul dintre cele mai reuşite din istoria de 10 ediţii postdecembriste despre care vorbea Ioan Holender în discursul său de pe scena Sălii Palatului, care a deschis, practic, Festivalul Enescu 2013. Au fost şi vorbele încurajatoare ale Ministrului Culturii, Daniel Barbu, şi apoi, muzica.
Aveam aşteptări mari de la acea Rapsodie op.11 nr.2 de George Enescu. Recunosc că nu pot asculta această lucrare fără să-mi apară lacrimi în ochi - poate pentru că rezonez cu tipul de patriotism pe care-l trăia George Enescu, mai multă trăire şi faptă decât vorbe goale şi populism. Daniel Barenboim şi Capela de stat din Berlin au început într-un tempo mai rapid decât versiunile româneşti clasice, dar s-au descurcat printre meandrele rubato ale muzicii de inspiraţie folclorică. Au fost şi mici ezitări, însă nu putem pune în umbra calitatea evidentă a Capelei de stat din Berlin şi a dirijorului ei, minunatul Daniel Barenboim, unul dintre cele mai importante nume din arta interpretativă actuală, un muzician complet şi un om complex, dedicat unor proiecte ce depăşesc barierele muzicii. Sigur, Rapsodia nr.2 de Enescu a sunat altfel decât suntem noi obişnuiţi în mod curent. Astăzi am ascultat interviul acordat de Alina Petrescu, vioara a II-a în Staatskapelle Berlin, şi nu am putut să nu apreciez entuziasmul ei faţă de cum se lucrează acolo, cum sunt priviţi, încurajaţi şi susţinuţi tinerii muzicieni, despre relaţia de colaborare cu Daniel Barenboim. Şi m-am gândit că ne lipsesc aceşti tineri din România: sper ca să ajungem timpul când vor alege să rămână
