Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIA GREACĂ: 250.000 de locuitori din Atena mănâncă în fiecare zi la cantina săracilor

Publicat in Gandul, luni 30 aprilie 2012 ·

CNN publică un material despre realitatea cruntă din Atena, unde 250.000 de greci mănâncă în fiecare zi la cantinele săracilor, redeschise după zeci de ani în capitala elenă.

Sute de mii de pensionari, dar şi angajaţi sau chiar patroni de mici afaceri, rămaşi fără slujbe din cauza crizei economice, stau la rând şi se înghesuie pentru o porţie de mâncare caldă.

Andreas, un fost pescar şi comerciant, spune că nu a primit pensia de cinci luni şi nu îşi mai permite nici măcar să-şi cumpere de mâncare. „Aici, mâncarea e bună, proaspătă, Cantinele îi ajută pe foarte mulţi săraci, printre care şi eu”, spune Andreas.

Cu toate acestea, mulţi greci nu au dorit să fie filmaţi la cantină, fiind prea ruşinaţi să fie văzuţi acolo.

Alexander, un bărbat care nu a dorit să fie filmat, a declarat că familia lui deţinea două magazine de îmbrăcăminte în Atena, care s-au închis odată cu criza economică.

CNN susţine că majoritatea celor care stau la coadă la cantinele săracilor proveneau din pătura mijlocie a societăţii.

„Lumea vede problema Greciei drept una a deficitului bugetar, toată lumea se concentrează pe suma pe care Grecia o datorează. Dar, din punctul de vedere al oamenilor de pe stradă, problema este foarte diferită. Acum un an, oamenii aceştia aveau slujbe, aveau apartamente şi îşi făceau cumpărăturile la supermarket. Standardele lor de viaţă au scăzut dramatic, este o tragedie greacă ‘jucată’ în realitate”, susţine corespondentul CNN.

Cu toate acestea, grecii nu se dau bătuţi şi spun că îşi vor reveni. „Lucrurile se vor schimba. Vom face sacrificii şi vom supravieţui, e garantat acest lucru. Supravieţuim de 5.000 de ani şi o vom face în continuare”, conchide Andreas, după care izbucneşte în plâns.

CNN publică un material despre realitatea cruntă din Atena, unde 250.000 de greci mănâncă în fiecare zi la cantinel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 12 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°