Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Neagu scoate opere de artă cu ajutorul aparatului de pirogravat

Publicat in Adevarul, miercuri 6 octombrie 2010 ·

În acest moment lucrează doar pe comandă sau pentru prieteni, fără să fie renumerat pentru munca depusă.

S-a apucat de pirogravat acum trei ani, din dorinţa de o mai omorî timpul, iar acum are acasă un atelier în toată regula în care îşi ţine toate uneltele dar şi lemnul pe care îl transformă în opere de artă. „M-am apucat de acest hobby acum trei ani, când am început practic să cumpăr scule sau chiar să mi le confecţionez singur. Acum am reuşit să să realizez un atelier serios unde îmi desfăşor activitatea zi de zi. Pur şi simplu de mic eram pasionat să fac ceva, să nu stau degeaba şi să iasă ceva din mâna mea”, spune Marian Neagu.

Îşi pune de fiecare dată ideile în practică şi din mâna sa ies şevalete, icoane, casete pentru bijuterii şi multe altele. „Eu fac pirogravură pe lemn, mici obiecte din lemn, casete de bijuterii, cruci pentru troiţe, obiecte de artizanat. Dar pot spune că nu sunt doar obiecte de artizanat româneşti. Sunt doar nişte idei ale mele pe care le pun în practică. Pot spune însă că nu sunt doar obiecte de artizanat, sunt mai multe idei ale mele pe care le pun în practică„ adaugă acesta.

În opinia sa, lemnul poate fi modelat mult mai uşor decât fierul şi se pot face lucruri foarte frumoase cu puţin talent. „Lemnul m-a atras din mai multe privinţe. Este cald, poate fi modelat uşor şi exprimă multe lucruri lemnul. Se pot face multe lucruri frumoase din el, de colecţie. Eu asta fac în momentul de faţă, produse de colecţie. Nu fac produse de serie şi nici nu-mi place pentru că devine ceva banal”, este de părere artistul.

Se gândeşte să producă artă pe bandă rulantă

Cum fiecare lucru are valoarea sa, Marian Neagu se gândeşte să înceapă o mică afacere. „Până acum am lucrat doar pentru hobby-ul meu, să pierd timpul. Am lucrat doar pentru mine, am făcut multe cadouri la cunoscuţi, la rude. Am început însă să mă gân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°