Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Victor Mihalachi, campionul mondial „importat” din Basarabia

Publicat in Adevarul, marți 24 august 2010 ·

Moldoveanul care în urmă cu trei ani a lăsat ţara natală pentru a face performanţă în România a fost încoronat cu aurul mondial.

Kaiacistul de origine moldoveană a reuşit duminică, alături de Alexandru Dumitrescu o performanţă unică: a luat, la Poznan, aurul mondial la probele de 500 şi 1.000 de metri.

Victor Mihalachi 21 de ani a lăsat Basarabia pentru a reprezenta România în competiţiile internaţionale şi ţinteşte aurul la Jocurile Olimpice de la Londra alături de colegul său de la canoe dublu, Alexandru Dumitrescu.

Moldoveanul a vrut să se apuce de kaiac-canoe după ce i-a văzut pe Nicolae Juravschi şi Victor Reneischi cîştigând argintul olimpic la Atlanta 1996 în proba de C2-500 m.

Mihalachi a plecat din ţara natală din cauza nepotismelor de la nivelul loturilor olimpice şi a ajuns la Galaţi, de unde s-a şi lansat spre sportul de performanţă. A reprezentat culorile CSS Galaţi, până anul acesta, când s-a transferat la Dinamo.

Talentul moştenit de la tatăl său, fost kaiacist şi el, nu era de ajuns pentru Victor să-şi împlinească visul, acela de a deveni campion.

„Când eram la juniori trebuia să mergem la un festival olimpic în Italia. Eu am luat preselecţia, însă antrenorul l-a pus în listă pe un alt băiat, care îi era rudă. Atunci m-am lăsat şi m-am gândit prima dată să plec în România cu alţi colegi la fel de dezamăgiţi", povesteşte Victor.

Pentru performanţa înregistrată la Poznan, Mihalachi şi Dumitrescu vor fi premiaţi cu 31.500 de lei fiecare. „Este vorba despre suma prevăzută în normative, în cazul unor campioni mondiali. Oricum, Dumitrescu şi Mihalachi au înregistrat cel mai bun rezultat al sportivilor din România într-o probă olimpică, anul acesta", a spus preşedinte al Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, Ioan Bîrlădeanu.

Întrebări şi răspunsuri

De ce ai plecat din Moldova?

Am plecat pentru că nu mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 41 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 24 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 52 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°