"The best artists money can buy!" Duke Ellington Orchestra, la Sala Palatului! Dacă Tommy James (pianistul) a spus în cunoştinţă de cauză că sunt "cei mai buni artişti care pot fi cumpăraţi", eu pot spune - după ce am trăit o noapte magică ascultându-i cu toată fiinţa mea - că au fost atât de buni, încât am dubii că sunt oameni. Cel puţin trei ore, cât a durat show-ul, mi s-au părut a fi extratereştri. "Jazz-ul a fost întotdeauna precum acel gen de bărbat cu care n-ai vrea să-ţi vezi fiica împreună", spunea Edward Kennedy Ellington, supranumit "ducele jazz-ului". Un "talent suprem", aşa cum îl creiona criticul muzical Alistair Cooke în 1983, Duke Ellington este părintele a numeroase inovaţii în domeniul muzicii jazz. A fost primul care a folosit vocea umană ca pe un instrument muzical, fără cuvinte, utilizând în mod frecvent tonalităţile de blues, într-un stil numit "jungle music". A contribuit la inaugurarea erei swing a jazz-ului prin melodia "It Don't Mean a Thing" (1943).

Câştigător a 13 premii Grammy, Duke Ellington a fost apreciat pentru îndrăzneala cu care a extins graniţele jazz-ului, fără a renunţa însă la adevărata esenţă a acestuia.

"Oamenii nu ies la pensie, ei sunt scoşi la pensie de alţii", spunea "ducele". A descoperit talente şi le-a atins cu geniul său, până când a fost scos la pensie de Şeful cel Mare, în 1976.

Aura Urziceanu a avut şansa să fie ultima descoperire a lui Ellington. Din acea seară în care destinul i l-a adus pe "duce" chiar în clubul din Canada unde cânta, Aurei i s-au deschis "cele mai frumoase porţi ale Universului". "Într-un club din Winnipeg, aveam, printr-un contract, câte două show-uri pe seară. Am văzut că în oraş venea Duke Ellington - îşi aminteşte Aura. M-am dus la patron şi i-am spus că mâine seară eu nu voi cânta, fiindcă mă duc să-l văd pe Duke.

Am plecat acasă şi n-am