Lumea maneliştilor de azi trăieşte paradisul pe care l-au trăit cântăreţii adepţi ai mişcării Flower Power din anii ’60 - ‘70. Problema şi diferenţa mare dintre atunci/ ei şi acum/ ai noştri este calitatea produselor acestora. Se pare că ori drogurile nu-şi mai fac efectul scontat, ori aerul deja intoxicat de România nu prea permite o cădere totală în reverie şi visare autentică.
Bine, nu mă mai leg de biserică pentru moment, dar de manelişti pot să mă iau? Pentru că, dacă de manelişti, de politicieni, de femei şi de biserică nu am voie să vorbesc atunci cine mai rămâne? Groparii? Să mă apropii critic de gropari? Poate mai târziu, când voi ajunge în faza hamletiană. Deocamdată să-i înţelegem mai întâi pe fiecare în parte.
Aşadar, astăzi e rândul maneliştilor, mai precis a unei noi şi moderne categorii din această mare clasă, aceea a maneliştilor care se droghează.
Am spus-o mai demult într-un articol, dar nimeni nu a vrut să ia aminte. Era scris negru pe alb, preluat dintr-o emisiune tv: „Dovleac sugerează că Salam se droghează”. Acum s-a adeverit. Încă de atunci, acest Jim Morrisonal României, alias Florin Salam, trăia într-o altă lume (ce transpunere jalnică a personajului, dar, din păcate asta e realitatea, fanii o spun. Tudor Chirilă cred că ar face spume la gură să audă pentru că el aplicase pentru post…).
Apropos de The Doors şi de muzica şi vremurile de atunci. Constatarea mea este că lumea maneliştilor de azi trăieşte paradisul pe care l-au trăit cântăreţii adepţi ai mişcării Flower Power din anii ’60 - ‘70. Problema şi diferenţa mare dintre atunci/ ei şi acum/ ai noştri este calitatea produselor acestora. Se pare că ori drogurile nu-şi mai fac efectul scontat, ori aerul deja intoxicat de România nu prea permite o cădere totală în reverie şi visare autentică. Transa pură ne rămâne inaccesibilă, noi trăind zi de zi într-una constantă,