De data aceasta, cînd dădeam din nou în colţ în faţa întrebării inevitabile: cu ce te ocupi acum?, salvarea a venit de unde nu mă aşteptam. Un italian simpatic, care lucrează în Ucraina şi trece adesea prin Moldova, a explicat zîmbind întregii asistenţe: trăieşte în România şi asta îl ţine ocupat tot timpul. Îmi venea să-l pup: asta voiam şi eu să spun, de fapt, dar n-aş fi ştiut să o spun aşa de frumos (dacă m-aş fi uitat mai mult la televizor, aş fi aflat deja mai de mult această frază memorabilă - care italianului i-a fost prezentată ca un "banc românesc"). De atunci însă, după ce a trecut mica bucurie conjuncturală, mă tot gîndesc la acest "banc românesc". Are asta de a face cu faptul de a fi român? Nu, doar cu acela de a trăi în România, hic et nunc, ca să zic aşa. Adică - cum ar veni - faptul în sine de a trăi în România îmi conferă deci o "ocupaţie" - şi încă una full time? Sau doar "mă ţine ocupat", adică, aşa, un fel de a mă afla în treabă? Oricum, este vorba despre "tot timpul". Nu am însă timp să mă gîndesc prea mult la această problemă pentru că aici lucrez - şi chiar că lucrez full time. Nu pot să mai spun nimic altceva deoarece nu mai fac nimic altceva decît lucrez. Dar exact acest lucru îmi dă conştiinţa deplină a faptului că nu sînt în România: aici lucrez. Da, asta este, aici pot spune că mă ocup cu ceva! Dar în România ce naiba fac? - mă revolt tot eu. Că doar nu tai frunze la cîini! Nu, bineînţeles, dar sentimentul este foarte clar că ceea ce fac aici şi ce fac acolo sînt două lucruri fundamental şi subtil diferite şi comparaţia nu face decît să potenţeze deosebirea. Dar care? Nu înţeleg şi am impresia că mă învîrt în cerc. Trăiesc în România şi asta mă ţine ocupat tot timpul... Probabil că e ceva în legătură cu timpul, îmi trece mie prin minte. Chiar aşa: din ce o fi alcătuit oare timpul acestei ocupaţii de trăitor în România? Prima impresi