Compania Electroprecizia Săcele, care produce motoare şi echipamente electrice, a obţinut în primul semestru al acestui an venituri de 75,12 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când încasase doar 72,16 milioane de lei. profitul înregistrat la finele celor şase luni a fost de 158.160 de lei, după ce cu un an înainte înregistrase pierderi de 895.000 de lei.
În raportul semestrial al firmei, se spune că „având în vedere conjunctura economică generală de creştere a preţurilor la materiile prime de bază, societatea şi-a ajustat volumul producţiei la posibilităţile reale de absorbţie a pieţei, cu corectarea simultană a numărului de angajaţi, astfel încât să fie realizat un nivel corespunzător al productivităţii muncii”.
În perioada respectivă, cheltuielile companiei au crescut de la 73,06 la 74,96 milioane de lei, în timp ce afacerile au crescut de la 68,79 la 72,64 milioane de lei.
Electroprecizia Săcele a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 150,7 milioane de lei, în scădere cu 15,5%, şi un profit net de 201.630 lei, de peste 20 de ori mai mic.
Compania braşoveană produce şi comercializează motoare electrice, produse derivate şi echipamente electrice pentru autovehicule şi are ca principal acţionar compania Intercom, care deţine 49,5% din titluri. Totodată, Asociaţia Rasep deţine 35,88% din acţiuni, conform celor mai recente date disponibile. Compania Electroprecizia Săcele, care produce motoare şi echipamente electrice, a obţinut în primul semestru al acestui an venituri de 75,12 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când încasase doar 72,16 milioane de lei. profitul înregistrat la finele celor şase luni a fost de 158.160 de lei, după ce cu un an înainte înregistrase pierderi de 895.000 de lei.
În raportul semestrial al firmei, se spune că „având în ved