Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neacsu, Erste: In cateva luni, vom detine cel mai mare fond mutual din Europa Centrala si de Est

Publicat in Wall-Street.ro, luni 25 februarie 2013 ·

Erste Asset Management (EAM) a inregistrat in 2013 cel mai bun inceput de an de la infiintare, cu vanzari de 114 milioane lei in luna ianuarie si cu o estimare de 100 milioane lei in februarie, a declarat directorul executiv al companiei, Dragos Neacsu.

El spune ca, in urmatoarele luni, BCR Obligatiuni va deveni cel mai mare fond mutual din Europa Centrala si de Est (ECE), in conditiile in care, in prezent, pe primul loc se afla un fond austriac.

"Cresterea obtinuta in acest an s-a datorat scaderii dobanzilor la depozitele bancare, dar si pe fondul stabilitatii politice. Cele 5 fonduri mutuale administrate de noi insumeaza peste 4 miliarde lei, trecerea peste acest nivel fiind unul dintre obiectivele noastre din 2013", a precizat Dragos Neacsu, la o conferinta organizata de Piata Financiara.

EAM este cel mai mare administrator de fonduri mutuale din Romania, cu o cota de piata de 37%. La nivel local, activele fondurilor mutuale reprezinta sub 2% din PIB, respectiv aproape 2 miliarde euro, "fiind din acest punct de vedere umar la umar cu fondurile de pensii", a mentionat Neacsu. Citeste si:Sarkozy este curtat pentru infiintarea unui fond de investitiiMai stii ce performante anuale are fondul tau de pensii obligatorii?Topul celor mai profitabile fonduri de pensii obligatorii

Referitor la Autoritatea de Supraveghere Financiara, CEO-ul EAM a mentionat ca entitatea va face munca de traducere a valurilor de reglementare financiara.

"Cat timp numirile sunt politice nu ma pot pronunta asupra conducerii ASF. Din punctul meu de vedere, cel mai mult conteaza traducerile care vor fi efectuate din normele europene", a aratat Dragos Neacsu.

Comisia Juridica din Camera Deputatilor a amanat cu o luna infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, pana la data de 15 aprilie anul curent, dar a avizat favorabil proiectul de lege.

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°