Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei italiene

Publicat in Adevarul, duminică 17 august 2008 ·

În aceste zile de vacanţă subiectele care atrag atenţia presei italiene sunt Jocurile Olimpice de la Beijing şi declaraţiile politicienilor italieni cu privire la măsurile normative luate de În aceste zile de vacanţă subiectele care atrag atenţia presei italiene sunt Jocurile Olimpice de la Beijing şi declaraţiile politicienilor italieni cu privire la măsurile normative luate de Guvernul Berlusconi.

"Vom reintroduce taxa pe prima locuinţă deţinută (ICI)" a declarat Umberto Bossi, liderul partidului extremist Lega Nord şi citat de "Corriere della Sera" . Taxa care se plătea la primăria de rezidenţă a fost abolită de premierul Silvio Berlusconi după alegerile din aprilie 2008. Alături de promisiunea de înăsprire a legilor pentru imigranţi, ICI a fost al doilea "as din mâneca" pentru câştigarea alegerilor. În demersul său pentru reintroducerea taxei, Bossi este susţinut de primarii oraşelor italiene care au pierdut fonduri consistente, dar contestat de opoziţie care acuză guvernul de "bâlbe politice".

"Violată în casa în care lucra, arestaţi doi români" titrează, în ediţia de Roma, cotidianul "Il Messaggero" . Victima, o tânără de 22 de ani din Republica Moldova, lucra ca menajeră într-o vilă din centrul Romei. Ea i-a chemat pe cei doi să repare jaluzelele metalice de la o fereastră. După consumarea agresiunii, ea a chemat poliţia şi cei doi români au fost arestaţi. Ionuţ Toma (22 ani) şi Gabriel Csiszhar (27 ani) se află în Penitenciarul Regina Coeli. Anchetatorii au strâns pobele de ADN ale celor doi acuzaţi de agresiune corporală şi violenţă sexuală. Românii lucrau "la negru" la o firmă de renovări, iar Gabriel devenise tată cu o săptămână în urmă.

A început războiul împotriva artiştilor de stradă din Roma. Potrivit unui articol publicat de "La Repubblica" , primii vizaţi sunt pictorii ambulanţi din centul oraşului. M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°