Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Ceauşescu, motiv de scandal în Miculeşti

Publicat in Adevarul, miercuri 3 februarie 2010 ·

Demersul lui Valentin Ceauşescu de a înregistra brand-ul „Ceauşescu“ a adus supărare în comuna gorjeană Miculeşti, unde nu mai puţin de 50 e familii poartă acest nume.

Ceauşeştii din Miculeşti nu au înţeles prea bine demersul fiului fostului dictator de a înregistra numele Ceauşes cu l a Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), dar, atunci când aud că nu-şi mai pot folosi numele, se supără amarnic. Elena Ceauşescu locuieşte împreună cu soţul său la marginea satului, într-o casă frumoasă, cu etaj. Dumitru, în vârstă de 49 de ani, răbufneşte atunci când află că numele pe care îl poartă este „Doar nu i-am furat numele. E nebun dacă a făcut aşa ceva. Nu mi se pare o treabă corectă pentru că eu am moştenit numele şi acum, dacă e la fel ca al fostului preşedinte, ce să facă? Să-l schimb? Dacă mă cheamă aşa, nu înseamnă că i-am furat eu numele. Dacă stau să mă gândesc bine, tata s-a născut înaintea dictatorului Nicolae Ceauşescu. La toate maşinile celor din familie, pe numerele de înmatriculare este trecut «Ceu» şi anul naşterii. Ce să fac, acum? Să schimb plăcuţele? Auzişi, Bobocico? (n.r. – soţia sa, Elena Ceauşescu). Cred că nici pe cruce nu ne mai lasă să ne punem numele“, are puterea să glumească Dumitru Ceauşescu. Acesta i-a pus porecla soţiei sale Bobocica, după ce, imediat după Revoluţia din 89, toţi colegii de la serviciu o priveau ciudat, cu răutate, crezând că are o legătură de rudenie cu familia Ceauşescu. „M-am gândit, atunci, să-i spun Bobocica, şi nu Nuţa, cum o strigam. Doi ani a durat până le-a trecut şi nu o mai priveau cu duşmănie. Aşa i-a rămas porecla de atunci. Şi acum tot Bobocica îi spun“, ne povesteşte Dumitru Ceauşescu.

Nicolae Ceauşescu, singurul din Miculeşti care poartă numele dictatorului, nu prea înţelege foarte bine cum stă treaba cu înregistrarea numelui pe care îl poartă: „Păi eu ce să fac, dacă aşa mă cheam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 23 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 40 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 49 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°