Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părerea ministrului Eugen Nicolăescu despre trecerea la un sistem medical care să cuprindă coplata

Publicat in Gandul, sâmbătă 12 ianuarie 2013 · ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că nu crede că România, în care 70 la sută din populaţie este săracă, ar fi pregătită pentru o trecere la un sistem care să cuprindă coplata, dar aceasta este o problemă care trebuie discutată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Eugen Nicolăescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că el, personal, nu este de acord cu verificarea la domiciliu a pacienţilor aflaţi în concedii medicale şi că nu crede că o altă idee avansată de predecesorii săi în fruntea ministerului, legată de coplată, ar fi realizabilă în acest moment.

"Eu cu miliţia nu sunt de acord. Coplata - cred că este o problemă care trebuie discutată. În acest moment, din punctul meu de vedere, România nu este pregătită pentru o trecere la alt sistem care să cuprindă coplata. Din punctul meu de vedere, desigur, dar decizia nu o iau singur, va fi o decizie politică. Vă aduc aminte că decizia politică, când PNL şi PSD erau în opoziţie, a fost să nu accepte coplata. Bun, acum PNL şi PSD sunt la putere. Nu au rediscutat acest subiect, nu l-am rediscutat. În consecinţă, nu vă pot spune dacă e o altă poziţie. (...) Dar eu cred că trebuie făcută o analiză serioasă, părerea mea personală e că România nu e pregătită pentru trecerea la un asemenea sistem de coplată, când populaţia în procent de, nu ştiu, 70 este săracă, când populaţia nu are educaţie sanitară şi nu s-a făcut nimic pentru asta, când contractul-cadru este în continuare dezechilibrat din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor pacienţilor şi medicilor", a spus Nicolăescu.

El a afirmat că există o serie de aspecte care trebuie rezolvate înainte de a se vorbi de introducerea sistemului de coplată.

"Deci avem multe alte lucruri care, din punctul meu de vedere, ar trebui rezolvate înainte. Ca după aia să vedem, există un cadru în care putem discuta de coplată sau de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 25 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 26 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°