Cuvintele omenirii mileniului trei sunt, toate sau aproape toate, rânduite frumos în dicţionare şi cărţi de specialitate, cu pronunţia lor, cu „aşa e corect“, „aşa e incorect“ (de rostit sau scris), cu vechimea lor şi cu folosinţele posibile. Nonverbalul ocupă şi el, mai nou, volume întregi, cu poze şi reprezentări grafice ale unor gesturi şi atitudini, din vasta serie a exprimărilor inconştiente. Din păcate, o mare parte dintre cei care astăzi ne livrează nonverbalul pe bandă rulantă, respectiv oamenii de televiziune, fac spectacole TV cu sau fără gafe nonverbale, dar n-au timp să afle şi ce mai spun alţii despre nonverbal în general şi despre nonverbalul lor în particular, aidoma scriitorilor care spun: „Eu nu citesc, eu scriu!“. Apropo de gafe, aşteptăm, de pildă, ca în zilele toride ale verii acesteia să admirăm noua ţinută a gureşelor moderatoare, care, atunci când afară nămeţii creşteau cât casa, săltau zglobii, în faţa prea sobrilor invitaţi cu problematica lor la fel de sobră, în rochiţe de păpuşi expirate, cu scurtimi frivole, sclipitoare, văratice, cu mâneci inexistente, acces liber la exteriorizarea unor dedesubturi confidenţiale din pânză şi piele. Le aşteptăm, deci, pe fete, cu învrăjbirea lor nestinsă între dinţi, la adresa politicii şi politicienilor, să vină, acuma vara, în şube şi botoşei. Nu e cazul să înşirăm aici toate gafele nonverbalului „telegenic“ (mai precis, non-telegenic) din ultima vreme. Printre ele se numără distanţele mult prea mari din studio, între moderator şi invitaţii săi (distanţele comunicării) sau ambianţa sugerând prea evident culorile naţionale ale altor ţări; la extrema cealaltă, a subiectivismului absolut Publicitate , gafele merg până la răsfăţul, linguşelile, aroganţa, tupeul, ăăă-urile sau asprimea şi neînfrânarea din rostiri, pentru că şi verbalul îşi are nonverbalul lui. Nu în aceeaşi categorie