Chiar dacă este un muzeu imaginar, plasat într-o zonă splendidă a Londrei, Hampstead Heath, P.D. James descrie Dupayne cu lux de amănunte şi ne incită să-l vizităm măcar cu ajutorul închipuirii. În special exponatele din Sala crimelor provoacă o atracţie specială.
Dar existenţa modestului muzeu este periclitată. Puţini îl frecventează, banii încasaţi pe bilete nu acoperă cheltuielile de întreţinere şi lefurile salariaţilor, subvenţiile pentru achiziţii sunt tot mai mici. Mai mult, el nu poate supravieţui decât dacă toţi cei trei copii ai fondatorului decedat sunt de acord să-i continue activitatea, investind în ceva ce nu le aduce niciun câştig. Însă Marcus, Caroline şi Neville Dupayne au păreri divergente în legătură cu viitorul aşezământului, “un moft” costisitor. Ultimul cere cu vehemenţă desfiinţarea lui. Oare din această pricină îşi pierde viaţa într-un garaj, după ce a fost stropit cu benzină şi i s-a dat foc? Sau vinovatul este vreunul dintre pacienţii acestui medic psihiatru?
Cazul îi este încredinţat comandantului Adam Dalgliesh de la Brigada de Investigaţii Speciale. L-am mai întâlnit pe poliţistul cu înzestrare de poet şi în alte romane purtând semnătura acestei autoare – “Farul”, “Moartea unui expert”, “Moarte în Sfântul Ordin”... Dar până la finalizarea anchetei se mai comite o crimă şi se înregistrează şi o tentativă de asasinat.
Desigur, investigaţiile şi descoperirea ucigaşului solicită la maximum atenţia cititorului. Avem o demonstraţie limpede a virtuozităţii de care dă dovadă autoarea în acest sens. Dar P.D. James nu se mulţumeşte doar să ne propună o enigmă şi să ne clarifice modul ei de rezolvare. Scriitoarea britanică are de la sine pretenţii mai mari şi posedă şi mijloace artistice pe măsura lor. De aceea, cartea sa ne prezintă o radiografie a societăţii londoneze întocmită cu o remarcabilă capacitate de observ
