Prima ciudăţenie este că Parchetul însuşi a dat NUP – Neînceperea Urmăririi Penale – în dosarul de corupţie, derivat din cel de spionaj, în care au fost cercetaţi Sereş, Nagy, Mucea, Stancev şi Benyatov. Deci, după aproape doi ani de investigaţii, timp în care presa a fost alimentată preferenţial cu fragmente semnificative din convorbirile telefonice ale inculpaţilor, din care reieşea, în general, destul de limpede, mobilul material al acţiunilor lor, procurorii vin şi spun: sorry, n-am găsit nimic! Nu există prejudiciu material, nu există corupţie! La loc comanda!
Ar trebui să înţelegem, dacă avem puţină minte, că acest conclav de poeţi nu avea propensiuni materialiste. Dacă spionau, o făceau de amorul artei sau, poate, din convingere! Există exemplul celebru al lui Richard Sorge, care spiona la japonezi pentru ruşi datorită convingerilor sale ideologice. Sau ale unor celebri spioni ruşi care lucrau în America pe aceleaşi baze. Nu ştiu de ce, dar credeam dispărută această specie, într-un ev materialist ca cel în care trăim. Iată însă că „lotul” celor doi miniştri, doi consultanţi internaţionali şi câţiva înalţi funcţionari publici români contrazice ferm această opinie.
În mod logic, cam aceeaşi cale ar urma să aibă şi dosarul de spionaj propriu-zis: fără prejudiciu, nema spionaj! Poate schimb de informaţii, dar nu spionaj! Şi spionaj pe ce? Pe ce ştie toată lumea? Pe ce, oricum, instituţiile statului trebuie să ofere firmelor de consultanţă?
În aşteptarea - cred că nu prea lungă - a următorului NUP, da- ţi-mi voie să-mi exprim nişte uimiri. Prima este legată de decizia Parchetului de a nu mai trimite dosarul în instanţă. După ce ai lucrat pe brânci la el, doi ani, pare cam ciudat să renunţi, aşa, de bună voie.
A doua ţine de ecoul acestei renunţări: nici două zile nu au ţinut comentariile. După care s-au stins brusc. De parcă cineva le-a acop
