Undeva, în Culoarul Rucăr-Bran... Cum vii dinspre Braşov, la un moment dat indicatorul rutier îţi arată drumul spre Fundăţica, localitatea aflată la cea mai mare altitudine din ţară, la cota 1.428 m. Acolo aveam să cunoaştem, în peregrinările noastre prin munţi, câţiva oameni de toată isprava, cu care ne-am încins la vorbă, la ceas de primăvară înlănţuită încă de zăpezile iernii (căci, deh, ne aflam "sus de tot", iar prin părţile acelea iarna e cel mai lung anotimp şi, ţine, ia, aşa, vreo jumătate de an). Şi cum am nimerit acolo în preajma Sărbătorilor Pascale, când oalele forfoteau pe plită, iar în cuptoare se coceau cozonacii, bineînţeles că tema dialogurilor noastre nu a fost departe de sensurile acestor zile sfinte.
"Este Sărbătoarea Învierii celor din morminte şi sărbătoarea speranţei noastre, cea mai mare din calendarul bisericesc", îmi spunea părintele Vincenţiu Băşa, parohul bisericii din sat. "Mi-aduc aminte cu plăcere de această sărbătoare, de când eram copii, aici, la Fundata, şi mama, şi tata ne pregăteau pentru Săptămâna Mare, ne duceau la biserică, ne împărtăşeam de sărbătoarea Floriilor şi, de obicei, în ultima duminică din postul Paştelui copiii erau împărtăşiţi.
Era postul ca o primenire a noastră sufletească până la momentul întâlnirii cu Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, care va învia din morţi. Iisus Hristos ne-a lăsat calea şi adevărul pe care să le urmăm asemenea lui, a fost şi el copil, a crescut, a pătimit, a înviat...; asemenea lui, creştem, pătimim, iar când va veni vremea potrivită, vom învia şi noi ca Mântuitorul."
Descoperim într-o fotografie pe bunicul său, Moise Băşa, care a slujit timp de 40 de ani în biserica veche care este monument istoric. "El a murit în anul 1942, deci nu l-am cunoscut. Iar eu, după atâţia ani, să vin să slujesc după el...! Se transmite din generaţie în generaţie credinţa.
