Temperatura medie este în creştere sensibilă, nu doar în atmosfera planetei, ci şi în acel înveliş al său numit politică-globală. Deşi început ca un proces controlat, sfîrşitul războiului rece şi-a ieşit repede din matcă: a aprins revoluţiile din fosta Europă de Răsărit, a detonat seria "conflictelor calde" din Kuwait, Iugoslavia, Irak, Afganistan, Ruwanda, Sudan, a precipitat escaladarea acţiunilor teroris-te de mare envergură, din America lui 9/11, pînă în Spania şi Marea Britanie. Acum, asistăm la aprinderea unui alt vast areal, din nord-vestul Africii, Algeria, Tunisia şi, prin Egipt, Libia, pînă în extremitatea sa nord-vestică, ameninţînd Peninsula Arabică şi joncţiunea cu zona Golfului Persic, Irak, Iran, Kuwait, Oman, Yemen. În ultimul deceniu, temperatura confruntărilor politice a crescut sensibil în America Latină, ca şi în punctul nevralgic al Asiei, Peninsula Coreeană. Iar, dacă privim mai cu atenţie Europa, Belgia, Italia, Spania, Grecia, Ucraina, Belarus, Ungaria, România, Bulgaria sunt cel puţin cîteva locuri în care temperatura spaţiului politic este în creştere, deja caldă bine, iar pe alocuri fierbinte, pînă aproape de punctul de topire al structurilor care asigură stabilitatea sistemelor de guvernare. La ce reacţionează oamenii? Ce alimentează inflamarea politicii, şirul aparent continuu al "revoluţiilor" şi al "războaielor" de care s-a umplut lumea în mai puţin de două decenii?

Covorul pe care-l numim realitate socială, în speţă, realitatea politicii globale, este, ca orice ţesătură, rezultatul întrepătrunderii "liniilor de rezistenţă", fire continui (urzeala!), cu cele discontinui, care dau culoare şi imagine (firele de bătătură!). Despre acestea din urmă e plină lumea ştirilor şi a declaraţiilor politice. Despre cele dintîi, dimpotrivă, se vorbeşte rar, sau deloc.

Marea schimbare socială, la nivel global, are de a face cu demografia,