Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Christian Ciocan și-a tras Jeep american

Publicat in Adevarul, luni 7 septembrie 2009 ·

Absolvent al Colegiului Național de Apărare, seria a XIX-a, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan, și-a tras un autoturism folosit de armata americană. Începând cu săptămâna acesta, Christian Ciocan va folosi în activitățile specifice poliției, un autoturism de teren unic în România. „Este un JEEP J8 şi este folosit de trupele NATO în misiuni grele. Acest mijloc de transport poate fi foarte uşor mutat dintr-un loc în altul, pe teren foarte accidentat, cu ajutorul unui elicopter”, declară Christian Ciocan. Acesta mai susţine că acest mijloc de transport este binevenit pentru poliţiştii bucureşteni, atât la îndeplinirea unor misiuni specifice muncii lor, cât şi la transportul jurnaliştilor şi a echipamentului acestora în vederea filmării unor evenimente.

Vehicul unic în ţară

 Vehicului a fost adus zilelel trecute de la o bază NATO din Stuttgart, pe şoşelele din România urmând a circula începând cu această săptămână.

 „Am obţinut această dotare prin amabilitatea partenerilor noştrii sociali. Consider că este un eveniment fericit să folosesc un astfel de vehicul, eu fiind poliţist al unei ţări membră NATO, acest vehicul fiind unul de tip militar. De altfel, mai consider că niciun efort nu este prea mare din partea mea, dacă ajută la crearea unei imagini cât mai moderne a instituţiei din care fac parte”, declară Christian Ciocan. 

Acesta mai susţine că ideile lui nu se opresc aici, el dorind ca în cel mai scurt timp să doteze poliţia capitalei şi cu un elicopter. „Îmi propun ca într-un viitor cât mai apropiat, să aduc la Poliţia Capitalei şi un elicopter. Acesta este şi el foarte util poliţiştilor, aceştia putând executa unele activităţi mult mai rapid. Dar să nu uităm că şi mass-media va avea acces la elicopter, putând astfel să realizeze unele filmări din aer”, a mai adăugat Ciocan. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 26 minute
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 20 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că îşi trădează ţara: „Nu putem avea niciun stat, nicio Uniune Europeană, cu slujitori ai Kremlinului, detractori ai democraţiei şi extremişti”

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri împotriva extremei drepte germane, acuzând-o că face „propagandă pentru Putin” şi „spionaj pentru Rusia”, cu o lună înainte de alegerile europene, relatează AFP, transmite Ager

Registrul Comerțului: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

G4Media acum o ora
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)

Oligarhul Igor Kolomoiski, investigat de procuratura ucraineană pentru comandarea unui asasinat

Adevarul acum 20 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri", acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 43 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°