Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Top zece stadioane europene care le eclipsează pe cele americane. National Arena, printre ele

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 ·

În această lună a fost inaugurat Stadionul Juventus, din Turin, fiind ultimul dintr-o serie impresionantă de arene de fotbal care au fost construite în Europa în ultimii ani.

Business Insider a prezentat un top zece al unor stadioane din Europa care le "fac de ruşine" pe cele americane.

1. Allianz Arena din München, construit în 2005. Când joacă aici Bayern Munchen, luminile se aprind în roşu. la jocurile TSV 1860 Munchen, luminile sunt albastre.

2. Donbass Arena din Doneţk , Ucraina, construit în 2009. În loc de un balon sau un cuib de pasăre, acest stadion, care a fost proiectat de cei care au făcut şi Allianz Arena, se aseamănă cu o farfurie zburătoare.

3. Stadionul Aviva din Dublin, construit în 2011. Forma stadionului face ca soarele să lumineze, prin reflexie, casele din jur.

4. Olympiastadion din Munchen, construit în 1972. Este acoperit parţial de un cort de sticlă, astfel că mulţimea este apărată de ploaie sau zăpadă, nu însă şi jucătorii. Pentru 40 de euro puteţi ajunge la partea cea mai de sus a "cortului".

5. Stadionul Municipal Braga, din Portugalia, construit în 2003. Este poreclit "Cariera" pentru că este construit într-o parte a unei stânci de calcar. Aici joacă S.C. Braga.

6. Stadium of Light din Lisabona, construit în 2003, unde joacă S.L. Benfica. Stadionul a înlocuit vechea Estadio Da Luz. Pentru a păstra "lumina" ca temă, arhitectul Damon Lavelle a proiectat acoperişul stadionului astfel încât razele soarelui să pătrundă prin el.

7. National Arena din Bucureşti, construit în 2011, unde vor juca în Liga Campionilor toate echipele mari. Are un acoperiş care se poate închide şi deschide în numai 15 minute. Spre deosebire de acoperişurile de acest gen de pe stadioanele din SUA, el se potriveşte cu arhitectura stadionului.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 29 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°