Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După blocajele de miercuri noaptea, toate drumurile naţionale şi judeţene au fost redeschise traficului

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 13 decembrie 2012 ·

Toate drumurile naţionale din judeţul Suceava sunt deschise traficului rutier, după ce în noaptea de miercuri spre joi, dar şi în cursul zilei de joi au fost înregistrate blocaje în trafic pe mai multe rute rutiere din judeţ. Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a precizat că în cursul zilei de joi trei drumuri judeţene şi alte 14 drumuri comunale au fost blocate ca urmare a căderilor masive de zăpadă şi a viscolului. De precizat că blocaje temporare au fost înregistrate şi pe drumurile naţionale. Astfel de probleme au apărut pe DN 2, la intrarea în Fălticeni dinspre Suceava, acolo unde mai multe maşini de mare tonaj nu şi-au mai putut continua drumul până la intervenţia utilajelor de deszăpezire. Florin Sinescu a declarat în momentul de faţă pe drumurile naţionale din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă frământată cu o grosime de 1-2 centimetri. Sinescu a subliniat că pe DN 29 Suceava – Botoşani şi DN 29A Suceava-Dorohoi au fost impuse restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 tone. Sinescu a mai spus că dintre cele 14 trei drumuri judeţene blocate, doar ruta Dolheşti – Oniceni era închisă pentru efectuarea lucrărilor de deszăpezire, urmând ca traficul rutier să fie reluat. Florin Sinescu a precizat că pe celelalte drumuri judeţene se circulă în condiţii de iarnă, carosabil fiind acoperit cu zăpadă frământată cu o grosime de 1 – 3 centimentri. Prefectul a explicat că cele 14 drumuri comunale sunt închise în urma căderiilor abundente de zăpadă şi a viscolului, fiind afectate opt localităţi. Tot din cauza ninsorilor şi a viscolului, în cursul zilei de joi au fost suspendate cursurile în 14 şcoli şi 11 grădiniţe, cu 4.514 elevi şi preşcolari, din comunele Forăşti, Hânţeşti, Drăgoieşti, Dumbrăveni, Siminicea, Muşeniţa. Pe de altă parte, Florin Sinescu a declarat că E.ON Moldova - Filiala

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 15 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 15 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 57 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 14 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°