Un jurnalist deosebit de inspirat, Răzvan Dumitrescu, adresându-se telespectatorilor, i-a întrebat, în urmă cu câteva zile, cum procedează atunci când singurul bec din camera s-a ars. Îl lasă acolo aşa cum e? Sau îl înlocuiesc? Dacă actuala putere s-a compromis, dacă regimul Traian Băsescu şi-a dat aramă pe faţă şi ceea ce se vede îi dezgustă pe români, atunci singura reacţie firească este o schimbare politică. Aducerea, prin urmare, a opoziţiei la putere. Cât mai curând. Există, însă, şi o altă soluţie?
Reacţia faţă de Ludovic Orban din Piaţa Universităţii, dar şi alte semnale pe care le primim din oraşele ţării în care au loc manifestaţii de protest, sugerează un răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus. Cumva ne este indusă o idee strâns îmbrăţişată în ultima vreme de presa portocalie şi de liderii PDL, conform căreia cetăţenii s-au săturat nu numai de PDL şi de aliaţii acestui partid, ci de întreaga clasa politică. Cu alte cuvinte, nici unii, nici alţii nu ar fi buni. Acesta ar putea fi primul „efect Orban”. Astfel am putea interpreta gestul alungării acestuia din Piaţa Universităţii. Sau pancartele, e adevărat extrem de puţine, pe care le-am văzut totuşi în unele oraşe şi pe care scrie că PDL este egal cu USL.
Aş putea fi ispitit să cred că Ludovic Orban a fost confundat cu fratele său Leonard, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, iar acum ministru în Guvernul Boc. Sau să pornesc de la premisa că, îndeosebi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, au fost infiltraţi câţiva agenţi de influenţă ai puterii, care au plantat în câteva oraşe şi pancartele la care m-am referit. Dar nu cred că aşa stau lucrurile.
Şi atunci ce cred? Recunoscând că este vorba doar de o simplă supoziţie, îmi exprim convingerea că prioritatea numărul 1 a tuturor mişcărilor populare din România este – chiar conform lozincilor şi
