Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Victoria Saioc, mereu în slujba nevăzătorilor

Publicat in Adevarul, luni 28 septembrie 2009 ·

Cu un handicap vizual din tinereţe, are o cultură generală de invidiat şi o minte brici. A ascultat mii de cărţi audio şi a scris versuri şi proză.

Ce îi place: Să asculte foarte multe cărţi în format audio. Îi place să-i modeleze pe oameni, încercând să-i integreze în societate. Îi place să fie ospitalieră cu toată lumea. Adoră să facă prăjituri.

Ce nu-i place: Hotărârile care se iau la nivel central de către guvernanţi. Nu-i place haosul în care se scaldă întreaga ţară. Nu-i place felul cum îi privesc unii oameni pe cei cu dizabilităţi. Urăşte obrăznicia cu care sunt tratate anumite persoane de către funcţionarii publici.

Ce înseamnă să fi preşedinte al asociaţiei ?

Este foarte greu în postura de preşedinte al Asociaţiei Nevăzătorilor. Numai un om legat de comunitatea respectivă poate să reziste.

Ce poet preferaţi?

Sunt un om de cultură şi îi apreciez pe toţi scriitorii. Prefer pe soţul meu, Floarian Saioc. Majoritatea cărţilor de poezii publicate mi le-a dedicat mie.

Victoria Saioc provine dintr-o familie de intelectuali din Târgu-Jiu. Tatăl, ofiţer în cadrul armatei şi mama, profesoară de franceză. „Tatăl meu, Nicolae Stăpânoiu Gvora, era un om foarte cultivat. Avea o bibliotecă imensă, acolo am început să-mi construiesc cultura generală. Am citit foarte multe cărţi când eram mică. Prin anul 1944 apăruse o nouă reformă a învăţământului şi tata a fost nevoit să ardă toate cărţile. Au mai rămas în pod doar istoria literaturii române de la origini până în prezent ediţia anului 1941 de George Călinescu şi alte dicţionare“, povesteşte Victoria Saioc. La vârsta de trei ai medicii i-au depistat o boală gravă de ochi. În timp a început să-şi piardă vederea în totalitate. Cu toate acestea a continuat să studieze mai departe la şcolile normale, catalogându-se drept luptătoare nativă. A urmat Liceul Ecaterina Teod

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 14 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°