Luni, 30 iunie, fanii români ai trupei au şansa de a prinde “ultimul tren”. La Arenele Romane, vor avea privilegiul de a fi martorii Operation Mindcrime I şi II, cântate în întregime de Queensryche într-un spectacol de peste 3 ore. La sfârşitul lunii, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la primul album, Operation Mindcrime, rockerii vor prezenta pentru ultima dată acest spectacol excepţional, în cadrul turneului european Operation Mindcrime: I & II. Show-ul este o producţie americană sută la sută, în care teatrul se combină cu progressive metal-ul celor de la Queensryche într-un show-gigant. Cu aceasta ocazie, publicul român va asista la o adevărată montare de teatru, în care îi va cunoaşte pe Dr.X, Sister Mary şi Nicky, personajele în jurul cărora se desfăşoară întreaga Operaţiune Mindcrime.
Spectatorii au toate şansele de a primi exact ceea ce aşteaptă de la favoriţii lor. Muzicienii vor primi, de asemenea, din partea organizatorilor, ce au solicitat: de la vodcă, tequila şi bere (importate special) până la cele 100 de prosoape negre şi vinul de Bordeaux.
|n cazul în care nu v-aţi cumpărat încă bilete, cu ceva noroc mai găsiţi în reţeaua Diverta sau online, pe www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro. Există o singură categorie de preţ: 100ron. (D.P.)
Luni, 30 iunie, fanii români ai trupei au şansa de a prinde “ultimul tren”. La Arenele Romane, vor avea privilegiul de a fi martorii Operation Mindcrime I şi II, cântate în întregime de Queensryche într-un spectacol de peste 3 ore. La sfârşitul lunii, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la primul album, Operation Mindcrime, rockerii vor prezenta pentru ultima dată acest spectacol excepţional, în cadrul turneului european Operation Mindcrime: I & II. Show-ul este o producţie americană sută la sută, în care teatrul se combină cu progressive metal-ul celor