Apologetica mesianica nu-mi sta de loc bine, nu cred in nobletea taranului roman si nici nu cred ca Romania este gradina Maicii Domnului.  Taranul roman a trait in cautarea unei  subzistente  de la inceputurile asezamantului pe meleagurile noastre si pana astazi. Romania, un pamant manos, nu si-a alintat fiii niciodata, nu pentru ca nu s-ar fi putut ci pentru ca la sanul ei  au fost intotdeauna alti “de-ai nostri” sau “de-ai lor.” Guvernarea pamantului si a oamenilor lui s-a facut in felul in care numai cei putini au avut parte, iar amaratilor nu li s-a gasit loc nici macar la “masa saracilor”.  Aproape in toata istoria, romanii au avut parte de conducatori nevolnici sau ticalosi, perioadele in care am fost guvernati de unii mai buni au fost prea marunte si prea putine pentru a produce acea miscare, care prin inertia ei sa ne aduca undeva, oriunde, numai sa fie mai bine. Distrugerea mugurilor unei elite  capabile s-a facut intotdeauna prin metode care au inceput cu fortarea unei complicitati platite material si s-au terminat prin  indepartarea fortata de catre centrele decizionale prin violenta fizica, care a culminat de prea multe ori cu asasinatul. Romania a fost condusa de “alesi ai neamului”, cu mentalitatile unor divane fanariote, administrata de zapcii, judecata de cabale si informata de darabanele care au fost sau ale stapanirii sau stapanite de fariseii neamului. Romanii nu au zi de la Dumnezeu in care sa nu fie anuntati ca alti talhari au scapat nevatamati, ca victimele lor nu-si vor gasi dreptatea, logofatul si ispravnicul intotdeauna vor reusi sa explice de ce nu s-a putut face dreptatea. Nepotii, cumnatii sau beizadelele au intaietate, legea sangelui primeaza legii meritului si noi toti ne mancam violeti de furie, galbeni de invidie sau rosii din obisnuinta. Revolutia portocalie e pe sfarsite sau poate niciodata nu s-a intamplat. Dreptatea promisa se tran