Izolat spatial si, mai ales, prin neiertatoarea boala, Sorin Stoica simte nevoia sa pastreze legaturile cu lumea de care pe nedrept a fost nevoit sa se rupa, sa ramana in contact cu cei cativa prieteni care ii suporta si ii inteleg marturisirea. Editura Casa de Pariuri Literare a luat o initiativa admirabila atunci cand s-a hotarat sa aduca in librarii volumul Dincolo de frontiere. Opere, de Sorin Stoica. Autorul a disparut tragic, in urma unei boli neiertatoare, in 2006, la numai 28 de ani. Eram, deci, leat cu el, iar acest lucru nu are cum sa nu ma stranga in spate. Ma voi referi la un document uman tulburator, la ultimele insemnari ale lui Sorin Stoica. Nu ai cum sa citesti detasat jurnalul unui scriitor care a murit la o varsta cand multi abia isi fac loc in viata literara, mai ales cand acesta inregistreaza ultimele randuri, cand iti poate dezvalui modul in care acea persoana a inteles sa-si accepte moartea. Aproape ca nici nu mai intereseaza aspectul estetic al scriiturii, primand tensiunea ori mijloacele prin care aceasta este disimulata in text, autenticitatea taioasa a confesiunii etc. De aceea, Jurnalul lui Sorin Stoica surprinde o drama consumata cat se poate de demn, de barbateste. Ca prozator, autorul atrasese atentia prin harul si satietatea greu de strunit de a povesti, de a readuce naratiunea pura, directa, in atentia cititorului. O nevoie acuta de comunicare era de citit si in povestirile sau romanele sale, caci aceasta permanenta preocupare de a fi pe placul lectorului porneste dintr-o empatie de bun simt. In cazul acestor insemnari diaristice, statutul cordialitatii scriitorului se schimba drastic; mai intai, avem de a face cu un jurnal cu adresanti precisi, ceea ce nu implica intentia publicarii. Izolat spatial si, mai ales, prin neiertatoarea boala, Sorin Stoica simte nevoia sa pastreze legaturile cu lumea de care pe nedrept a fost nevoit sa se r