O ştire proaspătă, tocmai de peste Atlantic. Guvernul Argentinei - ţară care-şi revine cu greu după ce, în 2001, i s-a aplicat tratamentul de şoc marca FMI, criza econmomică fiind combătută doar prin severă austeritate, nu concomitent şi prin măsuri eficace, de repornire a mecanismului economic - a anunţat naţionalizarea unei mari companii petroliere, care fusese privatizată către Repsol-ul spaniol. Explicaţia? Cumpărătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind investiţiile şi s-a mulţumit doar să obţină consideabile profituri pe seama respectivelor resurse.
Populaţia a ieşit în stradă, salutând intervenţia hotărâtă a Guvernului şi tendinţa sa de a stabili şi pune independent în operă politica ţării. Vi se pare că am putea găsi oarece similitudini cu situaţii de pe la noi? Nu vă înşelaţi.
Greul, în aceste zile, se află pe umerii ministrului desemnat al finanţelor, Florin Georgescu, care are de dus tratative extrem de dure cu Delegaţia FMI. Sigur, prin Programul de guvernare remis spre aprobare Parlamentului, Cabinetul Ponta se angajează să continue acordurile cu FMI şi ceilalţi creditori externi. Dar nu orbeşte şi cu supuşenie bleagă, aşa cum s-a făcut până acum, ci ţinând seama, în nici un caz în ultimul rând, de interesele naţionale.
Nu mă opresc acum asupra semnificaţiei prezenţei în Program, fiind deci vorba de un angajament clar, a restituirii sumelor furate pensionarilor şi a reîntregirii salariilor, a altor măsuri cu impact social pozitiv. Deşi e tot mai clar că fostele guvernări girate de Cotroceni au lăsat seiful gol. Aceste prevederi vor incinge desigur dialogul lui Florin Georgescu cu Jeffrey Franks. Delegaţia FMI, însă, a lansat o şopârlă cu fugă iute şi înşelătoare. Mr. Franks a găsit de cuviinţă, cu toate că n-a putut nega că de pe urma ultimelor privatizări statul român s-a ales cu mai nimic, să "încurajeze" (când FMI "încurajează"