Agricultorii din comuna Ulmi s-au mutat, în ultimele trei săptămâni, în lanurile de culturi pentru a-şi păzi recolta de hoţi. Sătenii se apără cu bâta, iar pe hoţi îi aleargă cu ATV-ul.
Disperaţi că hoţii de culturi le-au călcat ogoarele şi pentru că nu au altă soluţie, ţăranii din comuna dâmboviţeană Ulmi s-au hotărât să facă de pază în fiecare noapte pentru a-i speria de hoţii care vin să le fure porumbul. De trei săptămâni, nea Ion Spiridon, fiul său, Nicuşor, şi vecinul Constantin Iordache îşi păzesc lanul cu porumb noapte de noapte. Sunt înarmaţi cu bâte, fluiere şi lanterne, dar şi cu un ATV pe care l-au cumpărat special pentru a-i fugări mai uşor pe tâlhari.
Oamenii spun că cei mai mulţi dintre hoţi sunt romi şi sunt foarte bine organizaţi. Vin de fiecare dată cu căruţe, furci şi seceri. Unii strâng produsele agricole, iar alţii le încarcă.
„Ziua muncim, şi noaptea păzim“
„Români, ţigani, nu contează, toţi fură. Vin cu căruţele şi fac prăpăd. De vreo săptămână, mai avem noroc cu poliţiştii, că îi mai aleargă şi ei. Stăm de pază în fiecare noapte. Acum câteva zile treceau căruţele pe aici ca pe bulevard. În loc să dormim, stăm de pază, ce să facem? Hoţii ziua dorm şi noaptea se duc la furat. Noi ziua muncim, şi noaptea păzim. Stăm fiecare pe tarlaua lui şi ne anunţăm cu fluierul dacă e ceva. Ne-au furat şi animale şi aparate de sudură. Ne-au nenorocit“, spune Ion Spiridon.
Supărarea oamenilor este cu atât mai mare cu cât au investit sute de lei în grăunţe şi au muncit în arşiţa soarelui pentru a recolta ceva la toamnă. Cel mai mult se fură porumbul, dar nici gospodăriile oamenilor nu scapă neatinse.
„Dacă nu păzim pământul, nu ne mai alegem cu nimic. Am dat două milioane pe zece kilograme de boabe pe care le-am împrăştiat aici. Nu mai spun de lucrări, de arat, de muncit. Cum a dat bobul, fură pentr