Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Securiştii l-au împuşcat, dar nu l-au înfrânt

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 mai 2009 ·

Partizanul anticomunist Iosif Nandra, acum în vârstă de 87 de ani, le-a supravieţuit călăilor lui. Sursa: Remus Suciu

Exhumarea rămăşiţelor unui partizan anticomunist, demers al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR), le răscoleşte sufletele câtorva localnici dintr-un sat din Ţara Haţegului. Dar, în acelaşi timp, le aduce liniştea. Nu vor răzbunare, pentru că este prea târziu pentru aşa ceva.

Vor doar ca o fărâmă din adevărul unor vremuri tulburi ale istoriei să iasă la iveală. În perioada 1948-1949, colectivizarea a lovit şi satele din Ţara Haţegului. Cei care nu s-au supus s-au retras în munţi. Unii erau deja simpatizanţi ai mişcărilor de tip legionar. Alţii au devenit, considerând că nimic nu poate fi mai rău decât comunismul. S-au format, astfel, mai multe grupări de partizani. Unii au supravieţuit o vreme în Munţii Retezat. Alţii au preferat Munţii Şureanu.

Aici s-au refugiat, în anul 1949, Petru Vitan şi Iosif Nandra, din satul Băieşti, comuna Pui. Aveau 32, respectiv 27 de ani. Fuseseră pe front. Nandra fusese chiar rănit, în picior, undeva în Ungaria. Când au fugit în munţi erau deja aşezaţi la casele lor, dar au preferat să fugă în munţi decât să-şi dea pământurile la CAP. Ştiau deja că mulţi oameni ajunseseră în beciurile Securităţii, unde au fost bătuţi crunt, pentru că n-au semnat „înscrierea” la CAP.

Iosif - împuşcat în spate, Petru - omorât cu grenada

Au stat în munţi timp de trei ani. Se întâlneau pe ascuns cu ai lor. Veşti le aducea Ionuţ Nandra (nicio legătură de rudenie, doar o coincidenţă de nume). Iosif ştie că Ionuţ e cel care i-a trădat. Povesteşte cum au fost atacaţi de securişti: „Ştia unde stăm. Aveam mai multe colibe, dar, cum era iarnă, stăteam într-una mai apropiată de sat. Ionuţ ăsta venea la noi şi ne mai spunea ce se întâmpla. Îi mai tăiam l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 25 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°