Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum reducem decalajul față de țările vestice dacă media creșterii economice din ultimii 23 ani este de 1%?

Publicat in Capital, duminică 24 februarie 2013 ·

Media creşterii economice în România, calculată pe ultimii 23 de ani, este de un procent, a declarat ieri preşedintele partidului Forţa Civică (FC), Mihai-Răzvan Ungureanu.

Fostul premier a menţionat că au fost perioade de creştere şi de scădere economică, dar, pe ansamblu, acest indicator este egal cu un procent.

''Media creşterii economice în România, în 23 de ani, este de un procent. Avem ani în care creşterea economică este 6 procente şi ani în care creşterea economică este de minus 9 procente. Dar media aritmetică este de un procent. Spuneţi-mi şi mie cum se poate să ajungi, cu un procent, pe criterii de convergenţă, la media statelor dezvoltate din UE. Pentru că aceea este ţinta noastră: să ajungem, de exemplu, la un produs per capita care există şi în Ungaria sau Polonia, Slovacia. Aceasta este, de fapt, ţinta noastră de convergenţă, în mod real'', a spus senatorul Mihai-Răzvan Ungureanu.

El a arătat că Forţa Civică lucrează la un program alternativ de guvernare care va include şi o componentă de reindustrializare a ţării, apreciind că există soluţii.

''Lucrăm la ea, speranţa pe care o avem este ca, pe seama structurii de guvern alternativ pe care o propunem şi a programului alternativ de guvernare, în luna care urmează, să putem genera şi schiţe de politici mari de genul politicii de reindustrializare a României. Pentru că soluţii sunt'', a susţinut Ungureanu.

Liderul Forţei Civice a fost prezent sâmbătă, la Deva, unde s-a întâlnit cu membri ai partidului şi a participat la inaugurarea sediului filialei judeţene Hunedoara a FC.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 24 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 33 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 34 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 10 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 9 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°